Lumea se indreapta in ritm de Conga spre un sistem de valori modular, contextual, care aduce a fabula aia pe care o invatasem noi in scoala, Cainele si Catelul. De altfel, doar cateii si bietii bolnavi care-si asteapta testele de laborator se mai bucura la finalul unei zile in care nu le iese nimic.
Si totusi, se vede o luminita. Nu e o laterna din Piata Victoriei. Nu e nici un licurici ratacit. Licareste luminita din ochii oamenilor care mai sunt in stare sa faca un gest mic, dezinteresat, pentru ca te apreciaza. Si ce faine sunt dovezile astea de apreciere!
Un gest de apreciere
Dar ce este un gest de apreciere? O floare adusa ca multumire pentru ca ai mereu o vorba calda de spus? Un compliment pentru prajitura grozava de care nu te mai saturi? Eu cred ca orice gest ce-ti dovedeste ca o persoana iti este alaturi si-ti satisface dorintele e un mod de-a spune “te apreciez, vreau sa te rasplatesc pentru toate momentele frumoase pe care mi le oferi.”
Asa ca am stat si m-am gandit nitel si mi-au venit in minte cativa oameni care mi-au dovedit aprecierea, prin gesturi mici, ce au dovedit maretia celor ce le-au initiat. Dar stii tu treaba fara cusur?
Mama si sandalele plimbatoare
Mama e cel mai mare fan al meu. Sper ca si al tau. Nu mama mea. Mama ta. Of, intelegi tu.
Dar modul cum mama isi arata aprecierea e dintre cele mai dedicate. Nu a trecut peste munti ca sa imi arate cat ma iubeste, dar a trecut peste statii de metrou. Serios. Cel mai amuzant gest de apreciere pe care mama l-a facut este ca a venit de-acasa cu un sac cu sandale la statia de metrou Titan.
Se face ca era vara si ma duceam in oras intr-o amiaza insorita, iar la soare te puteai uita, ori la mine ba, pentru ca purtam sandalele mele preferate. Doar ca ce sa vezi? Ajunsa la statia de metrou Titan, mi s-a rupt una dintre ele. Adica a cazut talpa. S-a dezlipit definitiv si iremediabil.
Am sunat-o pe mama sa ma salveze si mama, intr-un sfert de ora, s-a prezentat cu un mic saculet cu toate sandalele pe care le aveam acasa, „ca sa vezi tu care se asorteaza, mama”. Nu mai tin minte nimic din iesirea aia din oras dar modul cum mama m-a salvat in ziua aceea a ramas una dintre povestile mele preferate.
Prietenul meu si paturica in forma de sirena
Prietenul meu e un tip pragmatic, fara interese hipsteresti si fara cont de Instagram. De ce este treaba asta atat de importanta? Pentru ca gestul lui de apreciere fata de ideile mele e cu atat mai frumos cu cat imi arata si increderea lui in scormonelile mele nastrusnice.
De la un timp, pozez toate lucrurile nebune pe care le vad, inclusiv pe mine, da, si le astern pe Instagram. Pleosc o iluzie vizuala. Tusti un caine care se stramba. Si mi se pusese mie pata saptamana trecuta pe-o patura in forma de sirena, in care deja ma vedeam cuibarita, pozata si postata pe Instagram. I-am aratat-o stimabilului si i-am zis ca ar iesi idei hazlii de poze si distractie, cu ea.
Iar de 8 martie ce sa vezi? Paturica mea in forma de coada de sirena, cadou de Ziua Femeii in semn de apreciere. M-am topit!
Povestea numarul 3 : randul tau
Sigur ai si tu o poveste amuzanta sau emotionanta cu un gest de apreciere pe care tu l-ai facut sau cineva ti l-a daruit. E un sentiment grozav sa stii ca cineva te apreciaza si-ti sustine demersurile, aproape la fel de grozav ca starea pe care o ai atunci cand impartasesti lucruri pozitive.
Asa ca spune-mi, apropie-te si apasa tastatura, tu ce gest de apreciere ai de povestit?
PS: Acum prietena mea, Corina, chiar imi poate spune Ariel.
One thought on “Cat de mare e un gest mic de apreciere? Cat o coada de sirena!”