Later edit: multumesc tuturor pentru raspunsuri. Mi-a fost foarte greu sa aleg si imi pare rau ca nu am avut posibilitatea sa vad toate obiectele realizate, in scopul protejarii naturii. O aleg castigatoare pe Viorica si o voi contacta in privat. Weekend grozav!

Am o prietena care nu cumpara apa imbuteliata, ca sa protejeze mediul si asta nu doar de Ziua Mondiala a Apei. Ce-i drept, statistic vorbind, ea chiar salveaza Pamantul de vreo 730 de sticle de plastic, anual, ingropate te miri unde. Dar noi, restul, putem contribui, de asemenea, chiar daca nu vrem sa consumam apa de la robinet.

E simplu. Daca e musai sa cumparam apa in pet-uri, macar sa le reciclam si sa punem apa-n recipiente generatiile viitoare-friendly.

Ziua Mondiala a Apei

De Ziua Mondiala a Apei, sarbatorita pe 22 martie, si tu poti face o fapta buna pentru ca stra-stra-stra-stranepotul tau sa nu se joace printre resturile pe care eu si tu i le-am lasat mostenire.

  1. Cea mai simpla varianta ar fi sa arunci pet-urile in recipientele dedicate exclusiv acestora. Stiu ca te gandesti ca faci asta degeaba, caci deseurile nu sunt colectate selectiv, dar sa stii ca-n sectorul 3, cel putin, am primit lamuriri c-ar fi.
  2. Poti, de asemenea, sa preiei modelul de la Pimp the Garbage si sa-ti transformi o parte din pet-uri. Sa faci ceva creativ cu ele, impreuna cu prichindeii familiei. Uite, de exemplu, un penar. Si daca vrei sa ajungi la un nivel si mai ridicat al reciclarii creative, Pimp the Garbage organizeaza si ateliere pe aceasta tema.
  3. Colectezi sticlele de plastic, aduci cel putin 5 la sediul Tupperware, cumperi o sticla enviroment-friendly de la ei si primesti inca una GRATIS. Campania are loc in zilele de 19-20 Martie in Bucuresti si 22 Martie in Constanta, Brasov si Braila.

Concurs

Ca sa testezi de acum sticlele Tupperware, am pregatit un concurs, prin care sa ti le ofer.

Spune-mi in ce mod protejezi tu natura de pet-uri, pana pe 18 martie, ora pranzului, iar eu am sa premiez in aceeasi zi cel mai convingator raspuns.

Cu ce le premiez? Pai de ce n-ai zis asa? Cu un set de sticle Tupperware pentru intreaga familie: 2 mari si 2 mici.

Succes si spor la reciclare!

 

 

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.