Daca anul trecut, eram concentrata pe lectura plina de suspans si citeam thriller dupa thriller, 2018 a fost o calatorie culturala in cele mai intunecate colturi ale lumii orientale, prezentata in paginile unor scriitori indieni, iranieni, turci si yemeniti.

Recunosc ca socul diferentei culturale merge mana in mana cu fascinatia si asta mi-a acoperit cea mai mare parte a orelor petrecute cu metroul:

Elif Shafak – Onoare

Elif Shafak era o preferata a mea de cand citisem Bastarda Istanbulului. Cu Lapte negru nu m-a nimerit pentru ca nu sunt mama, dar Onoare a fost cartea care m-a marcat cel mai tare anul asta.

Este vorba despre o crima de onoare realizata de un baiat turc crescut intr-o comunitate de imigranti din Londra. El este prins de mirajul fundamentalismului religios si sfarseste prin a-si injunghia mama. Povestea este mult mai complexa de atat iar faptul ca autoarea contureaza atat de bine profilele psihologice si le echilibreaza cu firul narativ…treaba asta chiar te tine legat de carte pana la final.

Nojoud Ali – Divortata la 10 ani

O alta drama orientala care m-a fascinat a fost povestea reala a lui Nojoud Ali, o fetita maritata cu forta la 10 ani si supusa abuzurilor sotului. Insa ea devine prima fetita din Yemen care depaseste aceasta etapa dureroasa, cand prinde curaj si fuge la tribunal, cerand sa divorteze.

Cartea este cu atat mai fermecatoare cu cat happy end-ul poate fi actualizat pe internet cu update-uri despre Nojoud.

Stephen King – Christine

Vechea mea iubire, Stephen King! Nu mi-au ramas multe titluri care sa-mi atraga atentia si pe care sa nu le fi citit, scride el. Insa Christine era o datorie mai veche si ma bucur ca am achitat-o fata de mine insami.

Cimitirul Animalelor ramane preferata mea insa Christine e alegerea potrivita cand vrei sa iti confirmi corectitudinea deciziei de a fi ramas fara carnet de conducere.

Stephen King – Despre scris

Cautam de ceva timp mai multe informatii despre scris. Am sa imi iau inima in dinti si o zic in sfarsit ca asta e marea mea dorinta: sa scriu o carte. Beletristica, bineinteles.

Despre scris a lui Stephen King a fost un inceput bun in recomandari editoriale, mai ales ca stilul lui ma inspira mult.

Jhumpa Lahiri – Porecla

Porecla mi-a cazut in maini intamplator, dar mi-a placut de la primele pagini. E vorba despre un baietel indian, nascut in America, dar prins intre cultura parintilor sai si propria viata.

Mi-a placut stilul semi-biografic in care este redactata cartea si profunzimea cu care sunt descrise sentimentele lui Gogol, protagonistul Poreclei.

Parinoush Saniee – Tatal celuilalt copil

Parinoush Saniee a aparut in viata mea pentru ca eram in cautarea disperata a unei carti care sa semene cu lecturile de la Khaled Hossini, ce se regasesc printre preferatele mele.

Desi mi se pare ca are un stil mult mai dur decat scriitorul americano-afghan, am sorbit fiecare cuvant ce descria viata unui copil mut si respins de propria familie.

Parinoush Saniee – Cel care ma asteapta

Este lovitura de gratie data de Parinoush Saniee, o carte mult mai trista decat tatal celuilalt copil (asta si pentru ca, recunosc, empatizez mai mult cu adultii decat cu copiii. Ce surpriza, nu?).

Este cartea care mi-a atras atentia asupra femeilor din Iran si care m-a adus la cinema, la Anim’est la Teheran Taboo, pe care ti-l recomand la fel de mult ca si cartea.

William Golding – Imparatul mustelor

Abia acum imi dau seama ca anul asta nu a fost dominat de carti orientale, cat de carti cu copii! Oare se fisureaza veridicitatea afirmatiei de mai sus?! Hmm. In orice caz, imi doream de mult timp sa bifez acest clasic insa am fost socata de randurile pe care le-am descoperit.

Intr-un fel, actiunea cartii m-a deranjat mult mai tare decat actiunea din Onoare, a lui Elif Shafak.

Muriel Barbery – Eleganta ariciului

Eleganta ariciului a fost o carte despre care mi-a povestit Iunieta Sandu si pe care am citit-o certandu-ma cu personajele. Chiar daca firea filosofica a micutei sinucigase ce ocupa jumatate din paginile cartii m-a depasit, m-am distrat cu portareasa atat de tare ca o sa incep sa arunc o privire mai atenta asupra acestei autore.

Gillian Flynn – Obiecte ascutite

Aparitia mini-seriei de la HBO m-a aruncat din nou in bratele acestei carti. Recitirea mi-a reconfirmat ca este mult mai buna decat serialul, chiar daca recunosc ca Amy Adams a facut o treaba grozava interpretand o jurnalista alcoolica ce obisnuia sa isi faca semne pe corp cu obiecte ascutite.

Chiar daca mai sunt 2 zile pana la Craciun, tocmai m-am apucat de Furie oarba de la Karin Slaughter. Destul de disturbing. Sa vedem daca se va regasi in topul de anul viitor.

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.