Ceea ce tehnologia, cu oalele ei vidate, optimizate, fermecate si descantate, nu a reusit este sa trezeasca in mine entuziasmul bolborosirii stiuletilor, in tuciurile rudimentare de la mamaia de la tara. Iar starea aia de mancarici, la apogeul careia un copil dracos nu mai avea rabdare si baga un deget in ceaun (nu care cumva sa se fi facut deja porumbul) si apoi se aolea, aia pentru mine e o amintire draga. Cu un gust aproape la fel de bun ca cel al porumbilor pe care mi-i punea deoparte mamaia pentru copt, caci doar eu ii preferam „uscati” si-i naclaiam cu unt din belsug. Mmm, porumbul copt naclait cu unt, o minunatie din copilarie!
Un stiulete marUNT
Daca am rezumat starea pe care mi-o produce mai sus, acus mi-am amintit de o poveste cu un stiulete marUNT, tot naclait prin unt, ca altfel nu se zgudura in stomac.
Se facea ca eram tot la tara, intr-o vara aurie, si pierdeam vremea prin curte cu vara-mea, desenand un afis pentru spectacolul pe care urma sa-l dam la umbra nucului. Nu te gandi ca niste copile de-un metru si-o gaina dadeau probe pentru Vocea Romaniei, ci urma sa fredonam niste cantece din telenovele unui public select format din pisici.
La poarta o vad pe tanti Lenuta iar mamaie repede sa ii deschida zavorul. Mai apoi, le vad sezand pe prispa, cu o punga de rafie, din aia pe care acum bulimicele lui Louis Vuitton le plimba pe podium. Si cand am terminat noi repetitia, mamaitele ioc, punga de rafie tot acolo si un ceaun pus la bolborosit in curte. Ne apropiem noi de prispa si vedem ca punga e doldora de stiuleti, cu boaba laptoasa, cum ne placeau noua.
„Aoleu, iar mi-i fierbe mamaie pe toti”, ma gandesc cu ochii la cadoul cules de pe camp de la tanti Lenuta. Si pentru ca nu e frumos sa atrag atentia lu’ mamaie de fata cu vecinii, am luat frumos batul pe care infigeam porumbul si apuca-te, Diana, sa frigi si tu cativa, ca asa sunt mai gustosi, porumbi copti, dati prin unt. Si daca mie imi placeau mai mult copti, nu cumva si coanei Lenuta i-or fi placand tot asa? Asa ca am pus-o pe vara-mea si ne-am apucat sa coacem porumbii din punga, cand s-or intoarce mamaitele doar sa se puna la masa, c-au gatit nepoatele!
Porumbii s-au facut rapid, vara-mea s-a dus de-a luat untul din frigider si i-am naclait bine iar pe restul i-am pus la fiert. Ne-am apucat sa si rontaim la aia copti deja, ca doar nu ne puteam abtine mult si bine! Dar stii tu vorba ca planul de acasa nu se pupa cu negocierea din targ, asa ca ce sa crezi? Cand se apropie mamaie si tanti Lenuta, coana Lenuta mai sa-si puna poalele-n cap de-i pica fata pana-n pamant.
Si-n timp ce noi rontaiam la porumbul dat prin unt cu pofta pe care doar un porumb copt ti-o poate satisface, uite asa mamaie se apuca si ne intreaba daca am umblat la porumbii lu’ coana Lenuta. Pai nu d-asta i-a adus? Nu d-asta puseserati tuciul pe foc, in curte? Si uite asa, am aflat ca nu. Ca stiuletii lu’ tanti Lenuta erau stiuletii lu tanti Lenuta si ca apa fiarta era pentru spalat izmene si alte treburi, ca la mine la tara inca nu era apa calda si nici altceva decat toaleta-n fundul curtii.
Dar zau ca n-am reusit sa ma opresc din rontait porumbul marunt cu unt decat cand a strigat mamaie sa ne ducem in odaie si chiar si atunci, parca-mi venea sa iau si restul de stiuleti deja copti, daca tot facusem boacana. Tanti Lenuta nu ne-a mai trecut curtea ceva vreme dupa povestea asta, dar o fi inteles si ea ca frumos e sa vii cu ceva d-ale gurii in vizita si nu cu o sacosa de porumbi buni de dat prin unt, dar de fapt, cu mana goala!
sursa foto originale: tumblr.com