Nu stiu ce feromoni o elibera ploaia, de felul ei, dar toate zicalele referitoare la ea trimit la inmultire, frate. Ca o zici p-aia cu ciupercile dupa ploaie sau o spui mai necioplita, cu babele care se oua, dar oricum ai da-o, e clar. Cand ploua, lumea sta si se-nmulteste.
Si nici macar nu fac aluzie la versurile lui Nichita, cantate de Paula Seling, cu „Ploua infernal/ Si noi ne iubeam prin mansarde”. Nu, dom’ne, nu asta ar fi deranjant pentru-n amarat fara umbrela, prins in mijlocul dublelor la filmarea Arcii lui Noe. Ci faptul ca lumea se-nmulteste pe strada, ca si cum ar fi niste amibe care se reproduc prin diviziune.
Serios. Acum te uitai la o masina albastra. Apoi ti-a fost furata privirea de un Mega Image care a aparut dupa prima jumatate de ora de ploaie, la colt cu Rebreanu. Si-apoi cand ti-ai aruncat privirea inapoi la strada, nu era doar o masina albastra, ci masini albastre cu duiumul, plescaind prin gaurile umplute cu apa din asfalt.
Si nici n-ai apucat bine sa iti dai stropul de apa de pe nas, ca s-a umplut carosabilul cu masini si traficul a fost blestemat cu magie neagra, iar tu esti nevoit sa te duci cu metroul unde, ce crezi? Si pe ala l-au ajuns blestemele. Oamenii din metrou s-au inmultumit ca decreteii iar acum se inghesuie ca niste sardine mirosind a catei uzi, in vagoane care-au mancat o parte din peronul de la Romana.
Ai crede ca ajuns in centru, acolo nu se mai inmulteste lumea cu o lacomie parca scoasa de la Cernobal, dar de unde? Ploaie i-a cuprins pe toti, de la Dristor la Unirii, si unde mai ieri erau 3 stravezii, azi ploaia a adunat 10 ambasadori McDonald’s care dau din coate, sa ajunga mai repede la munca, si te trezesti impins in baltoaca dintre trotuar si strada.
Te uiti in jur si nu mai e niciun dubiu: ploaia inmulteste pe toata lumea intr-un mod negativ: mai multe masini care stropesc in nestire lumea din statii, mai multi copii agitati care chitaie capriciosi in fata unor parinti obositi, mai multi batrani ( nu mai adaug adjectiv, “batran” e suficient de greoi si ca substantiv si ca adjectiv), mai multe Mega Image-uri care inghit orasele cu-o repeziciune superioara celei cu care consumatorii inghit produsele Mega Image-urilor, mai mult de lucru dar nu mai multe satisfactii, mai multi nervi, mai mult consumerism.
Si-atunci nu-mi ramane decat o intrebare: care-i antidotul?