Traiesc in tara aflata pe locul secund mondial, dupa Siria, ca numar de cetateni care aleg sa-si paraseasca locul de bastina. E o statistica pe care o poti intui fara prea multe date, atunci cand locuiesti in Romania. Cand te gandesti la plecare din Romania, esti gand la gand cu mii de oameni. Multi dintre ai mei s-au mutat in strainatate pentru o viata mai buna. Nu cred ca as putea gasi un argument convingator sa-i fac sa se intoarca. Nici parintii, fratii si copiii lor nu au gasit.

Plecare din Romania? Doua locuri la fereastra, te rog

Nasa mea de botez s-a mutat in Canada inca de cand eram bebelus. Adica imediat dupa Revolutie. Imi amintesc vag chipul ei, pentru ca am mai revazut-o o singura data, undeva pe la 10 ani, cand s-a intors in Romania cu o tolba de povesti fericite de afara si fara intentia sa ramana. Avea parul scurt, nu purta bijuterii si era imbracata in haine simple, desi avea o situatie buna in Montreal. Contrasta cu hainele opulente ale romanilor din cartier. Mi-o voi aminti mereu tanara si zambitoare, pentru ca asta este singura versiune a nasei mele pe care distanta mi-a permis s-o inmagazinez in memorie. Si aceasta amintire a fost primul meu contact cu o persoana apropiata s-a gandit la plecare din Romania si a si infaptuit-o. Curand, aveam sa ma inham intr-un lung antrenament de frangere a inimii si zambete udate de lacrimi si sa ma specializez in urari de plecare, care se terminau intotdeauna cu „Hai sa ne revedem curand”, o promisiune pe care de cele mai multe ori ajungi sa o incalci.

Prima mea prietena de suflet care s-a mutat in alta tara a fost Raluca. Ma amuz mereu cand imi aduc aminte de ea, pentru ca ne-am cunoscut la facultate si, la inceput, nu ne-am suportat. Ne judecam cu imaturitatea unor tinere care inca nu se descoperisera intru totul pe ele insele, daramite pe cei din jur. Asa ca spre finalul facultatii, dupa ce fuseseram nevoite sa lucram la aceleasi proiecte si sa impartim aceeasi gasca de prieteni, ne-am dat seama ca dincolo de „carapacea” diferita a fiecareia, aveam multe in comun. Dupa facultate, insa, ea a decis sa plece din tara sa studieze mai departe in Germania. Acolo a ramas. Am o memorie slaba dar tin minte si acum momentul si locul in care ne-a anuntat ca a fost admisa la master. Ce ciudat e sentimentul de bucurie si tristete imbinate, ca o dulceata de cirese amare. Am fost de 2 ori in vizita la ea, ba chiar ultima data am asistat la una dintre cele mai frumoase nunti la care am participat vreodata. S-a maritat cu cel mai gentil neamt pe care o fata ar putea sa-l gaseasca. Ma bucur ca distanta nu a reusit sa estompeze placerea de a o revedea de fiecare data si familiaritatea dobandita dupa un sir lung de amintiri comune. Si dincolo de legatura mea cu ea, a ramas intensa si relatia ei cu tara. Chiar daca ea a plecat din Romania, Romania nu a plecat niciodata din ea.

Madalina a plecat si ea de curand. A mai avut tentative sa paraseasca tara dar s-a dovedit ca nu au fost momentele potrivite. Acum, contextul e unul oportun. Chiar si eu simt ca e ceva definitiv. Familia ei a plecat cu un job sigur in strainatate. Cu la fel de multe sperante, dar de data asta cu ceva mai multe planuri si contracte, spre deosebire de alte dati. Madalina e entuziasmata ca isi va creste copilul intr-un mediu modern, lipsit de obstacolele mentalitatii invechite din Romania. Dar ultima data cand am vazut-o inainte sa paraseasca tara, mi-a spus pe un ton rugator: „Dar vreau sa invete sa vorbeasca romaneste.”

Eu si plecatul

Poti sa te intrebi de ce vorbesc atata despre plecare din Romania si alti oameni care au ales asta, intr-un spatiu destinat povestii mele. Dar eu sunt de parere ca viata nu e decat suma oamenilor care-ti marcheaza existenta si care te ajuta sa mergi mai departe, fie cu un sut in fund sau tinandu-te de mana. Asa ca povestea mea e in egala masura povestea lor.

Dar daca e sa vorbim strict despre mine, si mie imi place sa ma umplu de energia molipsitoare a strainilor. Sunt atat de pasionata de calatorit ca, in momentul de fata, borcanul meu de economii se camufleaza perfect printre borcanele pe care mama le-a pregatit pentru depozitarea gemurilor de anul asta. Imi vine sa topai cand imi cumpar un bilet de avion si sunt genul de calator care face un research de care s-ar putea ajuta si agentiile de turism, apoi. Sunt pasionata in special de cultura iberica, dar nu refuz niciodata nici vreo calatorie in Olanda, in Italia sau in Portugalia.

Peste mari si tari, mi-am adunat momente grozave si oameni minunati. M-am indragostit de micul orasel Granada din Spania, unde m-am simtit iubita si increzatoare, iar cele mai frumoase peisaje mi-au incadrat aceste amintiri in nuante pamantii si albastre. Am dat peste necunoscuti care si-au rupt din timpul lor sa-mi spuna povesti,  sa-mi arate locurile pe care le cautam, sa ma inveseleasca si chiar sa-mi plateasca bilete la muzee (mi s-a intamplat la Roma, cand un cuplu ne-a platit biletele la Musei Vaticani pentru ca eram 3 studente vizibil leftere). Era sa iau caini si pisici acasa din locurile pe care le-am vizitat si, daca nu am facut-o, macar m-am intors cu suveniruri care intotdeauna reusesc sa-mi aduca buna dispozitie cand o fura vreo veste neplacuta.

Sigur, au si strainii spurcaturi. Am facut un Revelion la Berlin acum cativa ani. Inchiriasem cu prietenul meu un AirBnb superb, care se intindea pe un intreg etaj. Eram surprinsi cat de ieftin il gasisem. Cand am ajuns acolo, era exact ca in poze. Am explorat apartamentul entuziasmati. Entuziasmul ne-a fost inghetat treptat, totusi. Chiar si la o jumatate de ora de la venire, inca stateam cu gecile pe noi. Si apa era bocna. Ne-am dat seama ca centrala era stricata. Ca ne pacalise. Ca exista riscul sa petrecem o saptamana ca focile de la Polul Nord, incalziti doar de propria grasime capatata cu wursti si Burger King. Halal plecare din Romania ca sa facem un Revelion mai reusit ca-n tara. Norocul nostru ca am avut pe cineva care ne-a sfatuit ce sa facem, legat de politicile AirBnb, si am reusit sa ne mutam la un hotel si sa ne recuperam si banii.

Nici cainii cu covrigi in coada sau norocul nu umbla mai tantosi pe afara. Am avut ghinioane babane. Tin minte ca in Madrid am descoperit fructul kaki. Mi-a placut asa de mult, ca am cumparat vreo 5 kilograme pentru acasa, ignorand faptul ca bagajul meu era si asa burdusit cu haine de iarna mari. Pentru a le face loc, am mai adaugat un strat de haine pe mine, la revenirea in tara. Abia in drum spre aeroport am constientizat ca in capitala spaniola nu prea au lifturi in statiile de metrou. Cat de dificil este sa cari un bagaj de 32 de kilograme pe scari! Si cand ma asteptam mai putin, trolerul meu s-a rupt pe trepte, expunand averea mea de kaki si hainele toate. Nu pot sa descriu nervii si isteria cu care am impachetat si am peticit bagajul, sa fie transportabil pana la Bucuresti. Si, colac peste pupaza, la aeroport mi s-a spus sa ma descalt ca sa trec de Control. Intre timp mi se stricase si fermoarul la cizme. Vamesii nu au fost induplecati. Mi-au spus simplu: ori ma descalt ori nu trec. Asa ca am incercat sa trag de fermoar in jos cu forta lui Hercule si am reusit sa ma descalt doar cand am sfasiat si cizma. M-am intors acasa aratand mai rau ca un om fara adapost: desculta intr-un picior, transpirata de la stratul in plus de haine care nu mai incapeau in bagaj de kaki si cu trolerul ferfelita. Dar care sunt fructele preferate ale mamei acum?!

De ce raman in Romania

Una peste alta, am vizitat locuri care mi-au oferit subiecte de discutie in conversatii timide, amintiri la care sa visez cu ochii deschisi, inspiratie pentru viitoarele aventuri si incredere in mine ca ma pot descurca si intr-o tara in care nici macar nu stiu limba.

Dar cu toata pasiunea mea pentru calatorit, cu toata ideea de plecare din Romania a  oamenilor dragi, eu nu pot sa concept o plecare din Romania definitiva. Uneori imi imaginez ca am o radacina atat de puternica incat nici umezeala lacrimilor varsate la plecarea prietenilor nu reuseste s-o putrezeasca. Nici daunatorii lipiti cu fecale parca de scaunul puterii. Si nici macar dilema care mi se furiseaza in gand, la vederea tuturor emigrantilor: Oare e ceva in neregula cu mine ca nu-mi doresc sa plec?!

Stiu ca tara asta se impute de la cap si ca iarba e mai verde dincolo. Chiar daca zilele negre nu tin cont de granite. Stiu ca afara nu s-a stricat inca beculetul meritocratiei si ca pilele se folosesc doar pentru unghii. Am fost suficient afara sa fiu constienta de respectul, calitatea serviciilor si calitatea vietii, in general, ce fac reclama majoritatii tarilor europene. Nu sunt oarba in fata nedreptatilor, marsaviilor, scurgerilor anale ale celor de la putere, care imbiba Romania intr-un strat sufocant de tumoare maligna la dreptate. Dar cumva, chiar si in contextul prezent, radacinile mele raman puternice.

Asta pentru ca, punand lupa in toata mizeria asta, vezi o roscovana cu zambetul pe buze. Am o mama de crescut. De crescut, da. Caci ea creste in fiecare zi din conditia ei de om nascut in comunism. Invata baza tehnologiei. Atata cat are ea nevoie sa stie sa-mi trimita pe Whatsup poze cu pisica, cand mi se face dor de casa. Invata sa se bucure singura de viata, cu noile oportunitati pe care le are la dispozitie, acum ca McPuisorii ei au plecat din cuib. Si merita chiar nota 10, avand in vedere viata ei sociala. Din fericire, nu mai trebuie sa invete sa deschida ochii mari in era asta, ca mereu a stiut sa separe binele de binele aparent. Opiniile noastre coincid in toate aspectele societatii. Dar uite, mi-ar placea sa raman prin preajma s-o vad ce frumos creste, pentru ca, pana de curand, eu n-am avut pe nimeni in afara de ea.

Mi-ar placea sa raman in preajma pentru ca am cuibul meu acum, chiar daca in acte e tot al bancii. E un cuib facut cu sufletul, mic dar spatios cat sa cuprinda toata bucuria pe care am simtit-o de cand m-am mutat acolo. Ce-i drept, nu el mi-a oferit-o in intregime. Daca nu l-as imparti cu un om de care niciun act nu m-ar putea lega mai mult decat sunt legata acum, probabil ca ar fi doar o casa. Daca nu as avea un om pe care sa-l iubesc pentru ca iubindu-l, sunt o persoana mai buna, probabil ca nici cuibul nu mi-ar parea asa de insorit. Dar vezi, viata noastra impreuna intr-un loc frumos ma bucura in fiecare zi.

Ar mai fi motive.  Placerea de a face ce-mi place chiar aici, in orasul asta cu-n cartof infipt in teapa. Satisfactia ca, dupa rata si cumparaturi, mai am si cu ce sa-mi platesc calatoriile, chiar daca ele nu sunt tocmai colea, in batatura. Prietenii care-au ramas te miri din ce motive si ei. Vara care-mi bate in geam si de care mi-ar fi cel mai dor intr-o tara in care ploua si ploua cu bani in aceeasi masura. Oportunitatea de a fi parte din atatea proiecte care sa ma inspire si sa-mi asigure divertismentul chiar si atunci cand meme-urile vor fi interzise pe internet, conform noii legi ce-ar putea fi adoptata la nivel de Uniune. Pisica mea care fizic nu mai e a mea dar care va ramane intotdeauna a mea pentru ca eu sunt a ei. Zeama de ciorba facuta de mama, pe care o strecor cu o tehnica perfectionata in aproape 30 de ani. Oamenii care inca lupta pentru o tara mai buna. Limba romaneasca ce mi-a fost instrument de lucru si imi aduce painea, chiar daca nu folosesc diacritice. Internetul rapid. Posibilitatea ca intr-o zi s-o cunosc pe Andreea Esca. Coliva. Ciocolata cu rom. Sighisoara. Placerea de a fi printre ai tai.

Nu contest ca iarba e mai verde afara si ca posibilitatea de plecare din Romania e o idee inspirata. Chiar cred asta. Dar iarba verde momentan nu reuseste sa bata lista de mai sus. Nu spun ca asa va fi mereu. Cred ca oamenii se schimba si dorintele si nevoile lor impreuna cu ei. Poate peste un an de la textul asta, o sa-mi fac bagajele spre Honolulu (desi e mai probabil spre Amsterdam sau Madrid). Poate peste un an, o sa citesc si o sa rad si eu de limitele mele. Dar astazi, acum, intr-o zi in care soarele nu vrea sa-mi tina companie si prim-ministrul Romaniei a mai facut o gafa, eu sunt mai fericita aici decat as putea fi dincolo. Si pentru asta, am sa mai raman.

 

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.