Noi 4

Actori: Lia Bugnar, Maria Obretin, Oana Tudor, Marius Manole
Text: Lia Bugnar
Regie: Dorina Chiriac
Teatru: Godot
Durata: 90 minute

Momentul ala cand iti dai seama ca stii atatea nume lipsite de valoare din cultura asta consume(T)rista c-ai putea sa iti faci un lant de toaleta, daca ai scrie numele fiecaruia pe-un biletel. Si momentul ala cand ajungi la o piesa de teatru de la Godot excelent scrisa de Lia Bugnar, despre care abia daca ai auzit si pe care ai putea lejer s-o confunzi cu un designer. E momentul cand iti vine sa te faci mica si sa scrii recenzia asta, cu capul in nisip (si e foarte greu sa scrii o recenzie cu capul in nisip, crede-ma). Ei da, asta e povestea mea dupa ce-am vazut aseara piesa de teatru Noi 4 si mi s-a parut geniala, extrem de amuzanta (cat o serie de abdomene zdravene, cu instructorul langa tine), bine dozata cu dramatism si ironie, scrisa cu inteligenta si cu spirit ludic, ca o gluma intre prieteni.

Am descoperit povestea unei femei misterioase si senzuale, interpretate de Maria Obretin, dar cu inima franta de un porc care o insela pe toate drumurile, lucru ce o determina sa planga toata piesa, de-ti vine s-o iei in brate si sa-i dai un Xanax.

Si acum imagineazati-l pe Marius Manole interpretand personajul unui barbat scund (fara sa joace in genunchi), cu inceput de chelie (fara sa-si fi taiat o cosita balaie) si burta (fara sa fi mancat o shaorma din colt, inainte), marele don Juan balonat. Cred ca incepi sa intelegi de ce e atat de amuzanta piesa Noi 4.

In final, actorii se confunda cu personajele, ca si cum toti cei 4 de pe scena ar fi bipolari (ba chiar as indrazni sa spun ca Maria Obretin ar avea 3 personalitati, punand la socoteala si chelnerita), totul impachetat intr-o lejeritate ce coabiteaza cu disperarea, specifice metateatrului.

Impresie generala – entuziasmul moderat de acasa nu se pupa cu emotia peste asteptari de la spectacol

Am avut norocul ca la acest spectacol Noi 4 sa joace chiar Lia Bugnar rolul Otiliei, textangiul din spatele acestei piese de teatru, iar asta m-a bucurat enorm pentru ca i-am atribuit un chip celei pe care o voi cauta de acum incolo, de fiecare data cand am chef de o piesa de teatru.

Umorul poate fi subiectiv, e greu sa scrii o gluma la care sa rada toti. Empatia e optionala, fiecare are anumite experiente de viata ce-l directioneaza spre anumite povesti cu care rezoneaza. Actorii pot fi antipatici chiar daca joaca bine. Dar uite ca piesei asteia i-au iesit bine toate cele si asta pentru ca:

Scenariul este scris ca o gluma la adresa producatorilor (piesa cu buget mic, laitmotivul spectacolului) iar personajele isi ies din rol ca sa redevina actorii ce le interpreteaza si a le oferi acestora oportunitatea de a-si juca propriul rol;
Spectacolul este dinamic si rasturnarile de situatie se intampla suficient de des incat nici sa nu-ti fi coborat bine gura de la urechi ca hahaiala incepe din nou;
Este una dintre cele mai bine scrise piese pe care am vazut-o in ultimul timp iar asta compenseaza total scenografia rudimentara care poate descuraja un spectator obisnuit cu TNB;

In final, recomand sa prinzi piesa asta imediat ce reapare si sa stii ca daca vrei sa faci si-o fapta buna si sa trimiti si-un batran fara posibilitati la teatru, poti dona in cadrul campaniei de la Godot, despre care afli mai multe aici: