S-ar putea sa te uiti cas la articolul asta si sa-mi zici: „Bravo, Diana, acum se vine cu-o prezentare, dupa ce-a fost tot poporul in vizita?”. Daca faci parte insa din minoritate (se accepta si una rasiala, sociala, profesionala sau poate esti si tu un roscat ca mine), atunci nu e inca tarziu sa-ti povestesc despre Museum of Senses. Dar e obligatoriu apoi sa dai o raita.

Museum of senses

In AFI Cotroceni, chiar la etajul 1, Museum of Senses se ascunde in spatele roller coaster-ului. E o usa alba pe care, daca intri, e clar ca o sa zabovesti vreun ceas sau chiar mai bine, daca ai venit cu scule foto. Ceea ce e recomandat.

Eu i-am trecut pragul chiar de 8 martie si a fost grozav pentru o distractie de-o dupa-amiaza. Vei fi surprins, insa, sa observi ca localul este chiar plin (oare de ce mai fac atunci articolul asta ca sa incurajez vizitele? anyway). Turul incepe cu camera oglinzilor, un labirint intortocheat care va indeplini visul clonelor pentru cei care ar vrea sa faca mai multe lucruri intr-o singura zi si nu se pot imparti. Pacat ca nu ti le poti lua, insa, si in urmatoarele camere, unde ai face bine sa ai insotitor adevarat, pentru a prinde pe camera iluzia optica.

Daca te asteapta cineva acasa cu masa calda, poti parcurge Museum of senses si-n vreo 20 de minute, dar acorda putin timp celor mai faine colturi:

  • Vortex-ul – un tunel rotitor cu un pod fix ce-ti produce impresia ca se invarte lumea cu tine;
  • Camera liliputanilor – unde iti iei de manuta partenerul, el intr-un colt tu intr-un colt si te razbuni, in sfarsit, pentru toate glumele primite ca esti scunda;
  • Patul cu cuie – pare o metoda de tortura, dar ar putea fi un mod relaxant de a-ti destinde muschii spatelui in timpul unui maraton de seriale;

Biletul costa 35 de lei pentru un adult si e deschis zilnic pana pe inserat. La final, ca orice muzeu, are si un colt de unde iti poti lua giumbuslucuri si daca ii treci pragul, te rog sa-l intrebi pe baiatul care prezinta zona care erau liniile albe din tabloul de dinainte de iesire. Nici acum nu m-am prins.

Se pare ca rochia mea nu se supune gravitatiei. Din fericire.
Sunt un pic sushi intr-un univers paralel unde un somon pofticios ma haleste dintr-o bucata.
Cam asa ar arata copilul meu si-al tizului lui Eminescu. Ne abtinem :))
Acum trebuie doar sa invat sa zbor.
In caz ce niciodata nu reusesti sa faci poze cu grafitti-ul de pe Arthur Verona…

 

 

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.