Legenda spune ca, daca stai acasa de ziua ta, te umpli de bube, o sa intalnesti un gandac la ceas de seara, la raspantie de hol si dormitor, si o sa se depuna oricum, doar gandindu-te la ele, caloriile pe care le-ai fi bifat, la o masa la restaurant. Asa ca iaca-ma, cu cateva zile inainte, gandindu-ma unde as putea iesi de ziua mea, de mana cu tizul lui Eminescu.
Aveam pe lista scurta Modelier, Switch.Eat, Mahala, Bite si o seara tolanita in fotoliul VIP cu nachos la discretie, la Park Lake. Un scarpinat in cap a fost suficient sa ma lumineze: Mahala. L-am ales pentru meniul de gastronomie romaneasca, deci pe gustul tizului, dar cumva reinterpretata, de parca l-ai fi pus pe Jamie Oliver sa faca mamaliga, ceea ce ma incanta si pe mine.
Mahala
Am apreciat faptul ca un simplu mesaj privat pe Facebook pe pagina Mahala mi-a obtinut rezervarea. Si spun asta pentru ca mi se intampla deseori sa vreau sa fac rezervarea pe Facebook si sa fiu directionata spre un numar de telefon. O alta treaba excelenta e ca poti sa-ti faci socoteli si planuri de acasa, meniul e online. Buuun!
Ajunsi pe straduta restaurantului, trebuie sa-ti marturisesc ca m-a lovit, efectiv, mirosul de friptura. In acel moment, mi-am dat seama ca Mahala era chiar langa Costelaria la care am mancat cele mai bune coaste acum vreo 2 ani, pe Calea Rahovei. Poti sa folosesti asta ca reper sau ca alternativa, in caz ce mahalaua nu se pupa cu ce te asteptai tu.
Am ajuns in fata restaurantului nostru si m-am oprit sa fac o poza unui grafitti vesel fix din fata lui Mahala. Pai, roscovano sarbatorito, acolo te opresti tu? Mahala este atat de colorat si eclectic, incat efectiv cere sa fie fotografiat non-stop. Si-apoi, mi s-a parut foarte ingenioasa ideea arhitectilor de a se folosi de starea degradata a cladirii pentru a ironiza ideea de mahala, indulcind-o, totusi, cu ilustratii care sa accentueaze identitatea romaneasca a meniului (stalpii cu Coloana Infinitului). Anticamera super colorata, insa, mi s-a parut cam incarcata si parca din alt film cu incaperea principala.
Za food
Chelnerul a fost promt si dupa ce-am rasfoit nitel meniul, amandoi ne-am nimerit sa vrem rasol de miel cu cartofi copti, dar apoi tizul s-a sacrificat si a luat rata cu pasat (whatever that means). Pana una alta, ni s-a adus din partea casei un aperitiv divin, un pate facut in casa cu putin hrean. Nu mi-era foarte foame, dar l-am devorat, ceea ce m-a surprins si pe mine pentru ca eu si hreanul intotdeauna am fost dusmani de moarte, de ne canta si Salam prin manelele lui.
N-a durat mult pana cand rata si mielul ni s-au alaturat la masa, fiecare intr-un plating minimalist, pe gustul meu. Cum locul este o ironie in sine, s-a mai intamplat o traznaie: rata de compromis a tizului a fost mai buna ca mielul meu, parere unanima. Nu spun ca mielul nu era culmea fragezimii, insa avea ca termen de comparatie o pulpa de miel fiarta cu orele de catre mama tizului si cu asta nu prea ai cum sa te bati. Am apreciat, insa, cartofii si sosul, excelente.
Fusesem avertizata ca pe cat de elegant e plating-ul, pe atat de putina e mancarea, insa insa n-a fost cazul nostru. Chiar mi-am luat o parte la pachet pentru ca mielul incepuse sa behaie in stomac ca nu mai are loc.
Per total, a fost o experienta placuta, cu niste scoruri un pic razlete, dar de bun-simt, pe care nu stiu daca o voi mai repeta (pentru ca meniul este destul de limitat), dar de care m-am bucurat cu pofta (la propriu).
PS: Pasatul din felul cu rata a tizului s-a dovedit a fi un fel de mamaliga cu lapte, buna la gust, care seamana cu o omleta si tempereaza minunat textura satioasa a ratei. E mai satisfacator sa inveti un cuvant nou la restaurant decat la biblioteca.
