Cand ai niste prietene bune pe care le vezi rar, musai sa va bucurati de timpul petrecut impreuna intr-un loc unde ar duce-o probabil Printul pe Cenusareasa, la prima intalnire, daca si-ar fi dat swipe right pe Tinder. Kane e unul din locurile alea princiare, in interpretarea Millennials. Cu doza perfecta de rafinament exprimata in accesorii aurii, completata de accente industriale si o pelicula diafana de faianta Subway de culoarea mentei (sau turcoaz, depinde de lumina), emana mult bun-gust. O minunatie din punct de vedere al decorului. Si, desi meniul nu ne-a inspirat la inceput, e si o reusita culinara.

Mancarea de la Kane

Eu si Pufarina grupului am fost singurele care ne-am luat ceva de mancare. Celelalte doua s-au rezumat la ceva de baut si o tarta de pere cu inghetata cu nuci, care a venit cu un plating foarte apetisant.

Dificultatea in a alege din meniul Kane consta in alternativele destul de reduse ca numar si cu un pret pe masura plating-ului (vezi mai departe treaba cu tacos). Adevarul e ca restaurantul clar se incadreaza in optiunile gourmet ale Bucurestiului si in meniu se mentioneaza ca toate ingredientele fac parte din recolta locala. In plus, paharele de proseco si suc nu sunt pahare, sunt cupe-pe-care-daca-le-spargi-o-sa-moara-un-unicorn. Asa cum iti poti da seama si din meniu, chef Alex Iacob (pe care il poti vedea pe pagina Kane) reinterpreteaza contemporan retete neaose.

Intr-un final, ne-am decis (recunoastem ca nu doar meniul a tras de timp, dar si FOMO-ul nostru de a nu rata ocazia de a posta pe Instagram niste cadre reusite din locatia asta superba). Eu am ales Tacos de vita, vinete si trufe de 35 de lei iar Pufarina Supa de dovleac cu tortellini de 20 de lei. Apoi ne-am vazut de fotogr…de recuperat barfele, noutatile si planurile. Iti poti imagina debitul verbal a 4 gagici reunite.

Festinul a inceput cu paine si unt din partea casei, un aperitiv delicios (dar care nu a depasit totusi alte aperitive similare din alte locatii). Ceea ce a fost foarte simpatic a fost ca la venirea mancarii, chelnerii ne-au servit felurile cu o pretiozitate iesita din comun si ni l-au prezentat pe fiecare de parca tocmai faceam cunostinta cu o persoana de vaza cu vreo 3 titluri nobiliare. Daca tacos-ul meu de la Kane ar fi fost un om, ar fi fost nepotul unui conas, scolit in Elvetia, cu o pasiune pentru oua Faberge.

In alta ordine de idei, mare mi-a fost mirarea cand tacos-ul meu nu a fost tocmai un tacos asa cum l-a lasat Dumnezeul mexicanilor pe pamant. Era o reinterpretare complet eleganta a acestui preparat, in care cea mai fina tortilla de porumb statea cuminte undeva pe fundul farfuriei, lasand la vedere carnea frageda de vita, cu o aroma subtila, dar care o complimenta, de vinete. Cred ca a fost cel mai bun „tacos” pe care l-am mancat vreodata. Am plecat de acolo hotarata sa experimentez din nou alaturarea asta fericita intre carnea de vita si vinete. Supa de dovleac arata foarte bine si mi s-a zis ca era delicioasa.

Mancarea asta sofisticata de la Kane se mananca in tihna si cu multa atentie la multitudinea de arome si combinatii. Tocmai buna pentru o duminica in care iti scoti rochia aia buna din dulap si mai schimbi centrul Bucurestiului.