- Actori: Tudor Istodor, Raluca Aprodu
- Text: Zsolt Pozsgai
- Regie: Alexandru Bogdan
- Teatru: Godot
- Durata: 90 minute
Ai intalnit vreodata o femeie care colectioneaza ceva ciudat? Suvite de par ale fostilor, lenjeria lor sau chiar pe ei insisi…morti? Ma gandeam eu ca n-ai cum sa bati recordul prezentat in piesa Happy End, dar nu te speria ca, in afara prezentei Mortii in nenumarate randuri in casa jovialei Liz (Raluca Aprodu), totul e lapte, miere si ras.
Happy End
Liz este o femeie singura, care a ingrijit 10 ani o batrana iar acum, a ramas doar ea in apartamentul acesteia. Scopul ei e sa isi gaseasca printul iar pentru asta, recurge la diferite metode mai mult sau mai putin eficiente care duc la diferite rezultate…sau nu chiar.
Ce-i drept, Liz are un noroc la barbati cum are Tom la prinsul lui Jerry. Cand sfarsitul e previzibil pentru fiecare pretendent, ramane doar sa razi de cum se ajunge acolo.
Impresie generala – razi de primul, razi de-al doilea si apoi iti dai seama ca razi de tine insati
Happy End e o piesa in care dragostea pare sora cu moartea si cu ghinionul, o ruleta ruseasca unde niciun barbat nu iese bine. Dar umorul negru al piesei rezulta tocmai din faptul ca te duce cu gandul la propriile ghinioane in amor, poate nu la un nivel atat de macabru, insa fiecare isi are propriile povesti la care a plans dar de care acum rade.
Traiectoria psihologica a personajului principal se schimba gradual, pe masura ce fiecare speranta ajunge in mormant, intr-un sens literal. De la Liz cea joviala, se ajunge in cele din urma la Liz cea miserupista, care alege ca happy end-ul ei sa fie unul original.
Tudor Istodor joaca toate personajele masculine, pretendentii lui Liz, si o face intr-un mod atat de autentic, incat fiecare barbat pare conturat diferit, veritabil in felul sau, cu o personalitate distincta, fara a avea in comun cu precendentul decat prezenta de rau augur a lui Liz. Preferatul meu a fost instalatorul, cel care apare si in imagine, insa nu pentru ca s-a dovedit cel mai noroc dintre toti (a zarit-o pe Liz topless inainte s-o sfecleasca), ci pentru ca era cel mai pozitiv din toata gasca de muribunzi.
Umorul negru se imbina echilibrat cu o situatie absurda ce pare aproape reala in contextul interpretarii grozave a celor 2 actori ce umplu scena. N-am simtit cat de repede s-au fluturat prin fata lui Liz craii cu linia vietii scurta, n-am simtit nevoia sa grabesc sfarsitul unuia, chiar daca stiam ca acolo se ajunge, am savurat fiecare gluma, fiecare gest, fiecare grimasa a Ralucai Aprodu si chiar daca Happy End-ul nu a fost cel la care ma asteptam eu, modul cum a fost construit scenarisitc chiar a facut sa para a Happy End.
Merita sa mergi la aceasta piesa la Godot oricand o prinzi in program!
Sursa foto: muzesiarme.ro