Daca Napoli ar fi ceva mai curat si ceva mai putin criminal in ceea ce priveste traficul, cred ca m-as mai intoarce acolo, in drum spre Coasta Amalfi. Dar adevarul e ca cel mai bun lucru despre Napoli pe care pot sa-l spun e ca am fost acolo intr-o formula foarte draga: mama si tizul lui Eminescu. Si ca am nimerit intr-un apartament in care am obosit mergand de la intrare pana la baie, atat de mare era. Orasul? Orasul nu e tocmai visul unui calator. Noroc cu Galleria Bourbonica, un loc extraordinar.

Galleria Bourbonica e un loc care m-a impresionat mai tare decat multe atractii din plimbarile mele. Si cea mai tare faza? Nu m-a dat pe spate arhitectura lui. Nici vreo opera de arta expusa acolo. E un tunel sapat la 40 de metri sub pamant, descoperit in 2005 si inclus in circuitul turistic abia in 2010.

Povestea Galleria Bourbonica

Povestea din spatele acestei galerii ii da culoarea ce altfel lipseste de pe peretii inalti ai tunelului. In 1853, regele francez Ferdinand II de Bourbon, ce cucerise Napoli si Sicilia,  a ordonat realizarea unui tunel care sa faca legatura intre Palatul Regal si baza militara. Acesta era menit sa-i fie scapare, in cazul unei revolutii.

Ironia sortii este ca regele a murit inainte sa apuce sa-si foloseasca tunelul. Iar acesta a ramas nefolosit, cu tot cu podul realizat migalos in mijlocul unui apeduct si cu tot cu toaletele de lux din mijlocul lui. A servit insa drept cadou pentru napoletani, cu inceperea celui de-al Doilea Razboi Mondial.

Galleria Bourbonica in cel de-al Doilea Razboi Mondial

Cand bombele au inceput sa cada peste oras, oamenii au avut un refugiu: Galleria Bourbonica. Largita astfel incat sa adaposteasca 700 de oameni simultan, ea a oferit casa si masa zile intregi celor adapostiti acolo. La inceputul razboiului, oamenii aveau un interval de 15 minute sa se refugieze pana la caderea bombelor. Cu intrarea americanilor in razboi si schimbarea strategiei in bomba dupa bomba, si germanii au aplicat aceeasi metoda, asa ca italienii trebuiau sa ajunga in galerie in mai putin de 5 minute.

Multi ajungeau raniti sau se raneau in timp ce se inghesuiau in tunel, asa ca in galerie a fost realizata o sectiune de urgenta. Putin mai incolo de ea, era inima tunelului, acolo unde oamenii dormeau. Cei 700 de oameni aveau alocata cate o jumatate de metru de persoana. Acolo s-au legat prietenii si s-au spus povesti. Multe povesti.

In timp ce copiii se jucau cu bucati de bombe colorate, unii adolescenti isi scrijeleau numele pe peretii tunelului. Unul dintre nume a atras atentia staff-ului de azi. Au ajuns cu usurinta la persoana care scrisese, in varsta de 80 de ani la data regasirii. Barbatul nu-si aducea aminte multe din perioada razboiului, doar atat: foamea cumplita resimtita intre zidurile galeriei.

O alta inscriptie emotionanta din zona adăpostului este “Noi traim”. Insa in timpul cat au stat acolo, nu au trait in conditii de confort. Toaletele nu erau legate intr-un sistem de canalizare, asa ca mirosul dainuia cu zilele. Unii supravietuitori nici n-au mai vrut sa se intoarca in tunel la invitatia staff-ului, pentru ca mirosul ingrozitor inca le repugna. 

O alta informatie interesanta pe care am captat-o a fost faptul ca existau alarme nu doar care anuntau bombele, dar si alarme pentru incetarea bombelor. Insa in subteran, nu se auzeau. Asa ca jocul preferat al copiilor era sa se uite la becurile de langa toalete si sa astepte semnalul. Cand cadeau bombe, palpaiau intermitent pentru ca sistemul electric era dat peste cap. Dar cand se stabilizau, era semn ca bombele incetasera si puteau iesi pe strada.

Depozitul din tunel

In tunel exista si o multime de obiecte abandonate. In special masini. Dar si o statuie despre care se povesteste ca era a rivalului lui Mussolini. Cand acesta a murit intr-un accident pe balconul sau, toata lumea l-a banuit pe Mussolini. Iar ca sa isi arate regretul, liderul i-a realizat o statuie decedatului, inalta de 6 metri. 

Dupa ce epoca fascista a apus, lumea si-a dorit sa scape de toate lucrurile asociate cu aceasta. Asa ca parte din statuia gigant a ajuns uitata in galerie, cu nasul pierdut pe undeva.

Incarcatura emotionala din tunel este magnifica, cu atat mai mult cu cat ghidul inclus in cei 10 euro e foarte talentat: Daniela ne-a purtat fara sa ne dam seama printr-o masina a timpului, din care m-am intors fascinata. Asa ca nu-i de mirare ca Galleria Bourbonica e foarte apreciata si pe TripAdvisor. 


Comments

comments

One thought on “Vacanta in Napoli. Galleria Bourbonica, atractia care m-a impresionat cel mai mult”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.