Scriu ca să nu mănânc un bax de ciocolată deodată. Scriu ca să îmi descarc emoţiile, aşteptările şi ideile. Scriu pentru că, dacă m-aş rezuma la vorbit, aş părea o mocofană. Scriu. Şi asta pentru mine e cel mai bun catharsis, cea mai eficientă formă să rămân o persoană echilibrată. Şi, mai ales, scriu pentru că îmi place la nebunie. Şi aşa a apărut blogul.
De când a apărut pagina asta gălbeneaţă, am experimentat şi lapte, şi miere, şi fiere. Acest blog mi-a adus o mulţime de realizări şi împliniri, în frunte cu delegaţia la Festivalul Filmului Documentar din Porto, drept coresondent al Institutului Cultural Român. M-am bucurat de campanii în cadrul cărora am vizitat copii şi le-am pregătit mâncare (toată lumea a supravieţuit), am vizitat locuri ascunse ca nişte comori (Castelul Jidvei şi Castelul Stirbey) şi am văzut în premieră o mulţime de proiecte creative. Cumva, cea mai autentică bucurie legată de blog a rămas totuşi aceea simplă, aceea că am scris un articol bun, că mi-a ieşit (cum a fost cel dedicat 1 decembrie). Dar sunt şi zile în care acest blog pare posedat de spirite rele, când mi se pare că provocările sunt prea mari şi eu prea mică.
Fata Morgana
Una dintre cele mai dificile provocări este să-ţi găseşti o poziţionare şi să-i rămâi fidel. Chiar dacă nu lucrezi în marketing, atunci când te apuci de blog, ştii că trebuie să ai un ton uniform în toate articolele şi să-i dedici rândurile tale unui anumit tip de cititor. Şi asta e greu. Pentru că azi ai scrie despre o carte bună, mâine despre părerea ta pe o temă politică, sâmbătă ai vrea să postezi pozele din city break şi luni te-ai plânge că vrei să lucrezi remote. În fiecare zi, găseşti o Fată Morgana care să te îmbie spre o iluzie editorială.
Nu zic că a fi blogger generalist e o tocăniţă cu de toate, dar încep să apreciez din ce în ce mai mult blogurile de nişă şi cred că ei duc adevăratul greu să nu cadă în ispita ieşirii din poziţionare. Eu, spre exemplu, mă consider un blogger generalist care şi-a ales ca tone of voice umorul şi ciupiturile de sarcasm, cu predilecţie pentru călătorii şi design interior. Şi mi se rupe sufletul când cineva îmi propune o campanie caritabilă dar asta ar afecta poziţionarea mea pe termen lung. Nu pot să descriu chicotind cum omul are o problemă iar chicotitul e cine sunt eu. Poţi pune însă pe profilul personal de Facebook treburile astea. Aşa că aş spune că cea mai mare provocare de când am blogul e să ţin drumul drept. Şi nu reuşesc de fiecare dată.
Gnomi
Când eşti la început, zici “Cum să am un trafic mare? Abia m-am lansat.” Când mai trece timpul şi Analytic-ul tău continua să-ţi dea una peste ceafă, începi să te simţi descurajat. Te simţi de parcă peste blogul tău, a năvălit o mare armată de gnomi, l-a dezmembrat şi fiecare pitic a luat o părticică şi acum nimeni nu-l mai poate vedea pentru că e ascuns în căsuţele lor micuţe. Te simţi mic. Şi tu, şi blogul, şi gnomii furăcioşi care l-au ascuns în micimea lor. Eu de sentimentul ăsta am parte adesea.
Poate atunci e cazul să apelezi la un specialist cu mai multă experienţă ca tine în digital. O agenţie precum Oblyo.ro te poate ghida spre asocieri mai relevante şi mai de succes astfel încât în articolele tale să se echilibreze ideile, să se regăsească brand-uri şi să îşi găsească buna dispoziţie cititorii. Ceea ce oferă Oblyo, ca Agenţie SEO? Advertoriale, AdWords şi servicii WordPress în care blogul tău se poate regăsi pentru a fi pus în prim-plan. Şi nu strică dacă preiei şi tu iniţiativa să te faci remarcat, de la Oblyo până la clienţi direcţi.
Centaur
Hai să nu ne mai ascundem după deget. Te pomeneşti că e şi unul d-ăla mic, ca al lui Trump. O provocare majoră pe blog este şi inspiraţia. Sau mai bine spus, lipsa de inspiraţie. Că-mi place să scriu, asta e treabă lămurită. Dar nu întotdeauna îmi găsesc subiecte care să trezească ceva în mine sau despre care să pot spune ceva diferit de ceilalţi 578943 care şi-au mai expus deja părerea.
Uneori, mi se aprinde beculeţul şi încep să scriu să zicem despre oameni. Dar apoi se rupe filmul şi rezultatul iese ca un centaur, nici om nici cal, în care cititorul se pierde, se plictiseşte şi unde-ţi mai lasă şi-un feedback nasol de-ţi taie cheful de scris. Mai bine laşi pe altă dată. Chiar şi când e vorba de advertoriale, e important să accepţi parteneriatul doar dacă te identifici cu task-ul şi ai inspiraţie. S-o spun pe aia dreapta: şi articolul ăsta e înscris într-o serie de Campanii pentru bloggeri dar nu mă jenez, pentru că a fost pretextul perfect să scot la iveală ceva ce mă gâdila pe limbă de dinainte. Dacă pot să bifez doi iepuri, încerc. Nu se lasa mereu ca în proverb.
Chupacabra
De multe ori, când cititorul dă de vreun brand sau un link în articolul tău, îl arătă cu degetul şi zbiară “Chupacabra”. Am prieteni care au aceeaşi reticenţă, cu toate că mă cunosc. E o atitudine des întâlnită, de ţi-e şi frică să mai menţionezi vreo marcă. Puţină înţelegere, cucoane.
Eu cred că toată lumea (offline şi online) încearcă să îşi monetizeze activităţile şi nu e nimic rău în asta, în principiu. Cred că atâta timp cât faci un deal cu un brand în care crezi, pe care îl admiri sau cu care te identifici într-un anumit fel şi reflecţi asta în articolul tău, integrându-l natural într-un tip de text care sună la fel de autentic şi dacă brand-ul este sau nu acolo, unde e vina? Sunt de acord că reclama agresivă, reclama scoasă din context sau reclama pentru un brand care a făcut mai mult rău decât bine sunt condamnabile. Mă deranjează însă atitudinea asta de dat cu piatra, în condiţiile în care toţi încercam să ne creştem bugetul prin abilităţile noastre. Unele sunt mai pe faţă decât altele. Asta e provocarea bloggerilor.
Ar mai fi şi nişte căpcăuni, djini şi Meduse pe blog dar şi mâine e o nouă zi şi voi prinde un nou avânt de scris. Căci acum vreau să mă lupt doar cu ultima provocare din listă, Baba Cloanţa, aşa cum am denumit eu ispita de-a rămâne în online să scrii, să scrii şi să scrii, când viaţa adevărată şi inspiraţia pentru scris sunt dincolo de tastatură. Pe curând!
sursa foto: Unsplash si Oblyo.ro
Greu cu spiritele astea malefice!