Sa nu te iei dupa chipul meu serios, de adult, e doar acoperirea pe care trebuie sa o joc convingator, pentru ca sunt un spion infiltrat intr-o agentie de publicitate, pe post de textangiu. Si nu, nu am aproape 28 de ani, ci doi supereroi de 10 care, cu chiu cu vai, au acceptat sa li se alature si un pusti de aproape 8, iar atunci cand va implini si el 10, va mai chema inca un pusti. Ca-n cantecelul cu panza si elefantii.
Cum salvam lumea la 10 ani
Pana sa adun gasca asta zvapaiata inauntrul meu, sufletul mi-era populat doar de spiritul unui copil de 10 ani, care incerca sa salveze lumea.
La 10 ani, imi petreceam amiezele de dupa scoala intr-un balcon unde improvizasem laboratoare, case de papusi si jocuri pe rafturile unui dulap. Si, pazi-te-ar detergentul de petele ce te puteau ataca privindu-ma, cate lumi am mai salvat atunci!
-
L-am salvat pe Michael Jackson, si de cate ori!
Pe la 10 ani, Michael Jackson era inca cea mai renumita figura internationala vehiculata in sufragerie. Altarul lui era format dintr-un pickup cu discuri cu albumele sale, dintre care cel mai bine imi amintesc Bad. Caseta cu concertul din 1996 din Romania era mai pretioasa decat cea cu nunta parintilor iar ceea ce aveam in comun cu cea mai buna prietena a mea era pasiunea pentru muzica lui Michael.
Nu stiu daca traiam in universul lui Michael Jackson sau Michael Jackson traia in centrul universului meu, dar inca primesc misto-uri legate de faptul ca obisnuiam sa ma joc cu prietena mea cea mai buna de-a salvatul lui Michael Jackson. Ce vrei, asa salvam eu lumea mea…
Pe scurt, ne legam la picioare cu panglica de legat florile si ne dadeam sirene care trebuiau sa-l salveze pe MJ de pe fundul oceanului. Nu stiu cum ajungea amaratul tot acolo, dupa fiecare runda victorioasa de salvare, insa cert este c-ar merita sa mai jucam inca o data, caci prietena mea cea mai buna de atunci m-a batut cu un scor nerusinat la salvarea lui Michael Jackson.
-
Tratamente anti-COSMARuloza din carioci
Tot din seria nazbatiilor alaturi de fata asta bubuita la cap, ca si mine, face parte dosarul „Carioca”. Nu e un nume pompos brazilian, ci ingredientul de baza al potiunilor noastre ce urmau sa vindece toate bolile lumii.
In serile reci, precum cea in care citesti articolul asta, ce puteau face doua prichindele intr-un dormitor? Sa desfaca setul de 36 de carioci nou-noute, s-o rupa pe fiecare si sa-i smulga buretele imbibat in vopsea ce dadea culoare cariocii. Nu stii la ce ma refer? Se vede ca tu n-ai contribuit la tratamente vindecatoare, cand erai mic! Apoi, cu atentia unui cercetator, luam paharele lustruite de mama prietenei mele, si le umpleam pe fiecare cu apa.
Operatiunea sacrifica in special culorile puternice asa ca buretele cariocii rosii era scufundat in apa iar noi, uluite, priveam cum culoarea incepea sa se extinda in lichid, acesta devenind omogen.
Dar in fiecare pahar nu era o carioca scufundata in apa, ci un leac inovator ce avea sa salveze omenirea. Spre exemplu, in recipientul abastru, se afla leacul anti-cosmaruloza, responsabil de eliminarea oricarui cosmar in timpul noptii. Nu te impacienta, nu am apucat niciodata sa ne administram tratamentele, pentru ca in majoritatea datilor, eram prinse de parinti inainte sa se finalizeze procesul chimic si ne petreceream seara pedepsite, ceea ce provoca fix efectul advers – cosmaruri.
-
Salvam toate animalele pe care le gaseam
Am mai scris intr-un articol despre parcul IOR ca obisnuiam sa-mi petrec mult, dar mult timp in copilarie acolo. Cand se facea vremea frumoasa, eu si fata asta misterioasa careia nu-i dezvalui identitatea (caci nu stiu daca mi-ar salva fundul de m-ar prinde ca dau din casa), ne plimbam cu orele, impreuna cu o adunatura de catei.
Era vremea cand se daduse legea ca ei sa fie adunati de pe strazi de hingheri iar noi eram disperate ca gasca noastra de maidanezi va fi colectata si ea. Si tin minte ca la un moment dat ne-am prins ca erau niste hingheri aproape iar noi am bagat-o pe catelusa noastra preferata intr-un pet shop. O legasem cu o coarda colorata de gat despre care noi eram convinse ca nimeni nu-si va da seama ca nu e o lesa si ne prefaceam ca e catelusa noastra, cat plecau hingherii. Intr-o zi, insa, n-am mai vazut-o in parc, si banuiesc ca sfarsitul nu a fost fericit, dar asta e un subiect de dezvoltat intr-un articol dedicat regretelor, si nu salvarii lumii.
Cei trei pusti din sufletul meu s-au distrat copios amintindu-si nazbatiile de la 10 ani si cum salvam lumea pe atunci, dar acum e tarziu si e timpul sa-i chestionez care dintre ei stie sa faca o ciorba cinstita, de savurat dupa joaca de 8 ore, numita si munca.
sursa foto: giphy.com & arhiva personala