2020 – anul canapelei

2020 ar fi trebuit sa fie anul calatoriilor, dar se incheie ca fiind anul canapelei. E ok, lenevitul a fost intotdeauna unul dintre lucrurile mele preferate, iar daca include si carti bune, chiar nu ma pot plange. A fost un an greu, dar nu se stie ce ne asteapta, asa ca o sa rezerv “cel mai greu” pentru urmatoarele articole. Pastrez insa superlativul pentru primele carti din topul meu: Reteaua Alice, Acolo unde canta racii si Testamentele.

Dupa 2018 si 2019, am decis sa pastrez traditia si sa revin la final de an cu titlurile mele preferate.

Reteaua Alice – Kate Quinn

In anii trecuti, eram concentrata pe carti bune de thrillere psihologice cu personaje sociopate. In 2020, a fost suficienta nebunie in lume, asa ca m-am orientat spre un suspans mai usor de digerat: carti despre spionaj. Am inceput cu o carte pe care o citisem in urma cu 10 ani si de care mi-era dor: Jurnalul Perlei Orientului, de Maureen Lindley, o carte care ma fascinase la vremea ei, dar care acum nu m-a mai dat pe spate. Mi-a placut mult stilul narativ fluid si plin de introspetiile protagonistei, dar partea erotica mi s-a parut excesiva, cu mintea de acum.

Cartea lui Kate Quinn, Reteaua Alice, ar fi putut sa-mi lase o impresie similara, pentru ca si ea are portia ei de episoade incendiare. E impartita pe doua planuri: povestea lui Eve, o femeie in varsta cu o atitutdine deloc prietenoasa, si povestea lui Charlie, o tanara curajoasa care are mai multe in comun decat pare cu partenera ei de actiune. Recunosc ca paginile dedicate lui Charlie nu ma tineau foarte mult in priza, dar capitolele despre Eve erau pur si simplu lipici de degete.

Mixul de sentimente pe care ti le starneste acest personaj si celelalte din jurul ei te e atat de complex si fascinant, ca as putea spune ca aceasta carte m-a adus cel mai aproape de dilema cititorului: abia astept sa aflu ce se intampla, dar nu vreau sa se termine! O gasesti la editura Litera, dar poate fi citita cu usurinta si in engleza.

Acolo unde canta racii – Delia Owens

Cartea aparuta in 2019 a fost senzatia lui 2020, iar azi o gasesti in romana la editura Pandora. Pe orice site sau in orice grup de lectura, am dat de ea. Nu aveam cum sa-i rezist. Si nici motive. Povestea e cat de poate de emotionanta, in genul lui Khaled Hosseini, si cat se poate de misterioasa, in stilul lui Alex Michaelides.

O recomand pentru oricine e dispus sa se retraga intr-un colt si sa boceasca putin, pentru ca viata Kiei necesita un pachet de servetele pentru a fi parcursa. Nu e totusi sirop de dragul siropului. Rasturnarile de situatie, detaliile care transforma fiecare personaj intr-o figura aproape palpabila si alegerea Deliei Owens de a expune povestea fragmentat iti dau la final toata satisfactia pe care o cautai, pierdut intre suferintele protagonistei.

Testamentele – Margaret Atwood

Povestea slujitoarei, povestea scrisa de canadiana Margaret Atwood acum mai bine de 30 de ani, a fost una dintre putinele carti ce mi s-au parut mai slabe decat ecranizarea. Volumul sta la baza primului sezon din Handmaid’s Tale de la Netflix, dar nu e deloc atat de “carnos” cum m-as fi asteptat, comparandu-le.

In schimb, continuarea Testamentele, aparuta la editura Art in 2020, compenseaza dezamagirea. E una dintre cele mai interesante continuari, cu atat mai mult cu cat a existat o pauza atat de lunga! Pe de-o parte pentru ca apare in contextul in care producatorii Netflix deja au mai scos 2 sezoane fara baza literara, iar Margaret ofera o alternativa a povestii fara a anula episoadele televizate. Si de pe alta parte, pentru ca stilul autoarei este acum mult mai complex. Personajele au personalitati mult mai bine definite, iar rasturnarile de situatie sunt spectaculoase, insa esenta povestii, radacinile primului volum se simt in naratiune. Un volum de incadrat la carti bune!

I can’t make this up: Life lessons – Kevin Hart

Inainte de orice alta propunere de fictiune, simt nevoia sa pozitionez cartea lui Kevin Hart, o autobiografie despre care am auzit ca cel mai bine se savureaza in forma de carte audio. Daca eu pur si simplu am adorat-o citind-o, cred ca ascultand-o cu vocea lui originala, as fi ramas acolo pana o terminam. O gasesti la editura Simon & Schuster in engleza.

Kevin povesteste cu cel mai casual limbaj, de parca ar fi la un numar de stand-up, cum a reusit sa treaca prin viata fara sa cedeze problemelor si cum a devenit superstarul de azi. O marturisire cu multa modestie, in care niciun personaj nu e plat si nicio situatie plictisitoare. Pentru mine, a fost terapie de pandemie. Nu e doar amuzanta, dar plina de mesaje optimiste si lectii de viata care pentru Kevin s-au dovedit castigatoare. Nu stiu daca asta o incadreaza la carti bune, dar pentru mine clar este una.

Bunica mi-a zis sa-ti spun ca-i pare rau – Fredrick Backman

Am o slabiciune pentru copiii foarte maturi pentru varsta lor si se pare ca si Fredrick Backman are. Protagonista acestei carti este o pustoaica de 7 ani pentru care lumea este inca o poveste, dar nu una pentru copii mici. Intamplarile Elsei sunt redate cu umorul specific autorului, genul ala de limbaj care parca iti aplica un strat de miere pe corazon.

Desi majoritatea intamplarilor se petrec in lumea reala, exista suficiente accente fantastice care aduc povestea la limita unui basm. Cel mai bun lucru pe care poti sa-l faci daca ai decis sa citesti Bunica mi-a zis sa-ti spun ca-i pare rau este sa scoti la iveala copilul din tine si sa te pui pe citit. Fa-ti un bine si ia-o in curand. O gasesti la editura Art.

Scandalul – Fredrick Backman

Cu totul in alt registru, intamplarile din Scandalul sunt mult mai brutale. Iar asta incepi sa banuiesti de la primele pagini ale acestei carti bune, de cand afli ca actiunea se petrece intr-un orasel in care viata nu ofera prea multe bucurii. De altfel, numele original al cartii nu face referire la intriga, ci mai degraba la locul actiunii: Beartown. Iar oraselul pare de multe ori mai vinovat decat raufacatorii.

Limbajul emotional al lui Fredrick ramane la fel de recognoscibil, dar intamplarile jucause sunt inlocuite aici de o duritate indulcita doar de modul taraganat de povestire. O gasesti la editura Art. Daca vrei sa treci direct la ecranizare, HBO a scos de curand un serial dupa cartea asta.

Grasa si proasta – Rodica Ojog-Brasoveanu

Niciun an fara Rodica Ojog-Brasoveanu! In fiecare an, caut sa ma delectez cu cel putin o poveste a ei, iar in 2020 mi-a cazut in mana Grasa si proasta de la editura Nemira, o colectie de povesti scurte ce ajunge din nou in topul meu de decembrie. Nu cred ca o sa ma satur vreodata de ea. Nu cred ca cineva o poate face, daca e amator de sarcasm, contexte pitoresti si umor fara perdea.

Rodica Ojog-Brasoveanu ramane la fel de savuroasa, chiar daca lungimea textului e mai scurta. Ba chiar, intr-un fel, mi s-a parut mai satisfacator asa. Majoritatea povestilor sunt de dragoste ranita si sustin ideea ca nu e bine sa te increzi in nimeni, nici macar in partener. Sau poate, mai ales, in partener! Dar mesajul e livrat in fiecare povestire cu atata umor si arta, ca n-ai cum sa te superi nici macar daca nu esti de acord!

Strainul – Stephen King

Uite altul cu carti bune la care ma intorc in fiecare an! Strainul de la editura Nemira a fost o alegere datorata serialului, dar ironia sortii a facut ca, dupa ce am citit cartea, sa nu mai fiu in stare sa urmaresc actiunea ecranizata. Asta pentru ca autorul e un maestru in a spoi cat se poate de realist personajele, atat de bine ca intai de toate, filmul se petrece in capul tau. Iar cand alti actori apar pe ecran, parca nu mai esti asa de nerabdator sa-i primesti in gandul tau.

Cartea e o amestecatura intre realitate si fantezie, mi-a adus aminte de Salem’s Lot. Ce apreciez la Stephen King e ca are o gramada de personaje, dar fiecare e autentic, atat de credibil in discursul lui ca incepi sa empatizezi cu el, chiar daca e un criminal.

Hanul Jamaica – Daphne du Murier

Mereu ma minunez ca femeia asta a scris bijuteriile ei narative la inceput de secol XX. Rebeca si Verisoara mea Rachel mi-au parut pur si simplu atemporale. Perfect valabile si in anii 2000. Cand mi-a ajuns pe mana Jamaica Inn, senzatia ca s-ar putea petrece oricand nu a mai fost chiar aceeasi, dar mi-a placut la fel de mult stilul plin de suspans, ce mereu pastreaza un twist pentru momentele in care nu te astepti.

Jamaica Inn este pe atat de revoltatoare, pe atat de fascinanta. Probabil de aceea, Alfred Hitchcock a facut un film dupa ea in 1939. O gasesti la editura Orizonturi.

Crede-ma cand mint – JP Delaney

Ai fost vreodata intr-un montagne rousse care sa-ti dea senzatii atat de intense, incat sa vrei sa te dai jos, dar ajuns pe pamant, sa te gandesti ca vrei din nou? E ok, comparatia poate fi inlocuita cu orice relatie toxica pe care ai avut-o.

Ceea ce vreau sa spun e ca JP Delaney aduce atatea rasturnari de situatie in Crede-ma cand mint, ca la un moment dat parca te ia ameteala. Uneori, e cam mult. Dar e thrillerul psihologic cu sociopati pe care totusi nu puteam sa-l las nici anul asta. Ia-l de la editura Litera si daca rezisti pana la final, o sa merite.

Cam asta ar fi topul meu din 2020. Pentru ca realitatea a fost asa de dura, cartile sunt ceva mai soft ca-n alti ani. Pentru 2021, deja am pus ochii pe Oameni anxiosi de la Fredrick Backman si mi-ar placea foarte mult sa aud marea veste a unei noi carti scrise de Khaled Hosseini, autorul meu preferat. Tu ce carti bune citesti acum?

Comments

comments

2 thoughts on “Retrospectiva 2020 – 10 carti bune care mi-au facut anul mai suportabil”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.