Personaje principale: Arthur/Aquaman (Jason Momoa) si Mera (Amber Heard)
Regizor: James Wan
Durata: 143 min
Lansare in Romania: 21.12.2018
Casa de distributie: Vertical

Cu totii avem un crush cinefil pe care partenerii nostri il tolereaza si de care fac misto chiar. Al meu e Jason Momoa, acest actor faurit de zei (aia de la sala de forta, cel mai probabil). Acest barbat fatal cu un umor fantastic, de zici ca l-a mancat pe Jonah Hill si Jonah Hill chitaie cu entuziasm din interiorul lui (wink wink GIF-ul cu Jonah Hill cel dolofan bucurandu-se). Asa ca Aquaman era pe lista celor mai asteptate filme ale finalului de an si niciun muschi de pe corpul sculptat al muzei mele masculine nu m-a dezamagit. Si nici filmul nu e de ratat.

Arthur

Arthur este copilul hibrid al unui pamantean si unei regine subacvatice, crescut sa devina un luptator al marilor. Cand fratele sau, ce traieste in adancuri, decide sa preia tronul marii si sa declare razboi intregii lumi, singurul ce-l poate opri este Arthur.

Insa Arthur nu isi doreste varsare de sange si nici nu se simte pregatit sa preia tronul. Noroc cu Mera, cumnata care schimba fratele mai botos pe fratele mai chiparos si-l da pe brazda pe barbatul vopsit baleyage ca sa semene mai mult cu personajul original din comic book.

Inca de la alegerea protagonistului era evident ca prioritatea producatorilor avea sa fie partea vizuala. Jason Momoa bifeaza orice ti-ai putea dori de la un supererou si nu renunta la umorul din viata reala nici in scenele sale (toti actorii au avut parte de farsele lui, mai putin Nicole Kidman). Ceea ce completeaza atat de bine splendoarea actorului este partea de efecte vizuale. CGI-ul prezinta in detaliu universul pierdut al Atlantidei, intr-o combinatie de Mica Sirena, Avatar si Alien, atunci cand apar scenele din Transee. Mi-au placut calatoriile protagonistului, atat in lumile reale (Sicilia, Sahara), cat mai ales in lumile imaginare (Atlantida, ascunzatoarea idilica din Transee). Cu siguranta si tu vei fi fascinat de maretia vizuala cu care sunt infatisate, asa ca n-am sa exprim in cuvinte ceea ce doar imaginile pot reda. In schimb, un mic avertisment: la un moment dat, in lumea marii, apare papusa Annabelle, un Easter Egg neasteptat.

Impresie generala – o maiestrie vizuala cu mesaj ecologist

Dincolo de prioritatea vizuala, filmul atrage atentia asupra unui subiect delicat: poluarea apelor si consecintele ireversibile asupra vietatilor ei. De altfel, acest comportament iresponsabil al oamenilor este motivatia care il impinge pe fratele lui Arthur sa pregateasca razboiul, pregatind varsarea de sange. Chiar si Mera, personajul pozitiv feminin, accentueaza aceasta vina si lanseaza un mesaj alarmant.

Cu asa victorii pe plan vizual si al distributiei, era greu ca productia sa bifeze 10 pe linie. Recunosc ca nu m-au fascinat replicile personajelor si momentele pseudo-emotionale (in special cele ce tineau de pirati). Cred insa ca umorul lui Jason Momoa a salvat lipsa de inspiratie a scenaristilor si, oricum in mijlocul unui asa film, nu te impiedici de cateva hibe la nivel de detaliu.

Inchei cu aprecieri pentru James Wan, regizorul a carui noua abordare a dat roade. Urmaririle, bataliile si aparitiile spectaculoase ale villain-ilor dau la maxim dinamica Aquaman si fac din film o placere ce aduce a joc de consola.

Pentru ca exista un singur rezumat al acestei polologhii si acela e “Aquaman merita vazut, mai ales la IMAX”, inchei aici vorbaraia. Vizionare placuta!

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.