Anul asta, sunt pusa pe repetat calatorii. Am bifat Amsterdam, Roma si ma pregatesc de Bruxelles pentru a 2-a oara fiecare. Dar cand vine vorba de Berlin, e mai cu mot: am ajuns weekend-ul trecut pentru a 3-a oara in capitala germana. Si ghici ce? A fost cea mai faina experienta dintre toate.
Cea de-a treia oara nu mai are inocenta curiozitatii sau setea recuperarii locurilor pe care nu le-ai apucat din prima. A treia oara cand vizitezi un loc drag e doar despre vibe, despre atmosfera orasului, despre observarea detaliilor care ti-au scapat, despre experiente sociale si miserupismul relaxat al turistului care deja le-a cam vazut pe toate. Si parca detasarea asta a atras cele mai faine intamplari.
8 experiente tari din Berlin 2018
-
Nunta internationala
Probabil ca n-as fi ajuns la Berlin in calatoria nr. 3 daca n-ar fi fost nunta unei BFF. Si de departe, evenimentul ei a fost cel mai important si cel mai fun din toata mini-vacanta. O nunta internationala are mari sanse sa te lecuiasca daca esti cufurit cu nunto-fobie, cum eram eu.
Nunta in afara e atat de light, de moderna si de distractiva, incat cred ca voi iesi din clubul celor care urasc nuntile pentru moment. E sarmale-free (si-n farfurii si-n cap), are o gramada de activitati (pictat, poze cu props-uri, poze cu polaroid pe care sa le lipesti in guest-book-ul cu amintiri, vederi pe care sa le iei si sa le trimiti o saptamana mai tarziu mirilor, baloane de sapun etc.), e lipsita de traditiile din mosi stramosi dar plina de chiuituri romanesti fara de care ar fi tristosenie la nunta si are cel mai light si delicios bufet suedez. Pentru mine a fost perfecta de la gasirea marturiilor finute cu ceai pana la ultimul Gangnam Style.
-
In fata bisericii romanesti, era o tipa cu lista fara penali
A fost surprinzator sa regasesc o biserica romaneasca in Berlin si sa iau parte la o slujba bilingva ortodoxa in mijlocul capitalei germane. Dar cea mai placuta surpriza la biserica, de departe, a fost ca la poarta ei erau doi tineri cu o lista in mana.
M-am apropiat si am vazut tricoul fetei. Scria „Fara Penali”. Si avea o lista in mana in care strangea semnaturi pentru a contribui la initiativa deja bine cunoscuta. Semnasem deja in tara si am fost avertizata ca orice semnatura dubla, incompleta sau incorecta atrage anularea intregii pagini de semnaturi pe care se afla. Asa ca fara exces de zel si de gel cand vine vorba de asta, da?
-
Gay parade
In sambata in care am avut program de voie, am dat intamplator peste un gay parade la Berlin. Pana sa ajungem la Poarta Brandenburg, tot vedeam oameni cu steagul LGBT pe spate sau tatuat pe fata, barbati la bustul gol si plini de sclipici, tot felul de personaje pestrite la care ma uitam cu entuziasm.
Si cand am ajuns la Poarta Brandenburg, simbolul orasului, surpriza! Era Christopher Street Day (care se organizeaza de 40 de ani!!!), adica un fel de Pride cu concert organizat pentru comunitatea LGBT fix in spatele portii, pe o scena imensa, langa care trona un banner cu Vodafone si steagul multicolor.
Atmosfera era super tare, erau cateva mii de persoane in toata piata, multi gay tinandu-se de mana, ascultand concertul asezati pe steagurile lor, multe persoane straight ca noi venite sa se bucure de spectacol si o tanti care aducea cu Floricica Dansatoarea care vindea props-uri multicolore si baloane. De altfel, cauciucuri imparteau si 3 tineri despre care la inceput am crezut ca erau la un bachelorette pentru ca una era imbracata in mireasa si 2 tipe si un tip ii pareau domnisoare de onoare.
Dupa ce am ascultat muzica si ne-am energizat cu vibe-ul incredibil de la festival, ne-am intors in oras si pe strazi am observat ca multe vitrine ale magazinelor aveau expuse haine Pride, inclusiv Primark, iar pe una scria „We Love Pride”. Mi s-a parut atat de misto relaxarea cu care Berlin imbratiseaza comunitatea LGBT si ma bucur mult ca am experimentat total intamplator asta.
-
Sticlele au garantie pentru a stimula reciclarea
Inca de la prima vizita in Berlin am aflat ca reciclarea e o treaba serioasa in oras. Oamenii sunt educati de mici sa recicleze si dispun de toata infrastructura necesara. In plus, sticlele au o garantie de 25 de centi si atunci cand le returnezi, iti primesti inapoi banutii.
Asa am observat intr-o statie de metrou un homeless care arata ceva mai bine ca homeless-ii nostri cauta frenetic in cosul de gunoi sticle de reciclat. Intamplator, noi tocmai aruncasem doua, pe care le-a inhatat multumit. Peste vreo 5 minute, a mai aparut unul, a scototcit, dar nu mai era nimic. Cred ca e o adevarata lupta intre persoanele fara adapost sa gaseasca sticle cu garantie pentru a face rost de cativa banuti.
-
Masina fara bord
In timp ce ne plimbam pe strazi pur intamplator, nu departe de Charlie Checkpoint, am gasit un o expozitie de masini futuriste. Eu cu masinile n-am in comun decat ca scoatem fum cand suntem sub presiune, dar galeria asta era grozava.
Am vazut pe viu prima masina complet teleghidata, in sensul ca in afara de banchete, nu avea nimic in interior. Nu avea bord, nu avea volan, nu avea pedale. Era ca o sufragerie pe roti, cu tot cu mocheta. Asta m-a cam dat pe spate, caci eu n-am carnet si mi-ar placea sa rezolv treaba printr-o simpla comanda vocala.
Apoi am vazut cel mai frumos vopsita masina, un verzui in degrade, cea mai tare masina Audi de care nici nu stiam ca exista (stiam de E-tron dar nu si de G-tron), ba expozitia avea chiar si o sectiune pentru copii. Chiar si pentru o habarnista ca mine, a fost un fel de masina a timpului.
-
In Primark am gasit un banner special
Evident ca n-am pierdut sansa sa ajung in Primark, chiar daca bagajul burdusit cu chestii de nunta nu mi-a permis sa iau marea cu sarea. Ideea e ca de fiecare data cand ajung in Primark, trec si pe la departamentul de copii sa ma uit dupa incaltari, pentru ca port 34.
Si acolo am vazut cel mai sensibil banner dintr-un magazin ever – un copil cu sindromul Down cu o bluza pe care scria Awesome. M-a super emotionat, pe mine aia care dau hide la poze cu bebelusi murdari la bot pe Facebook! Si mi s-a parut o super miscare de marketing, recunosc, in contrast cu scandalul H&M cu copilul de culoare si tricoul cu maimuta.
-
Grafitti-ul de la East Side Gallery se innoieste regulat
Fiecare vizita la Berlin include East Side Gallery, cea mai mare portiune din Zidul Berlinului ramasa, acum pictata cu tot felul de grafitti-uri. E unul dintre punctele mele preferate din oras si, hai s-o recunoastem, da bine in poze si asta e suficient incat sa rup un pic din timpul din Primark sa-i fac si astuia loc.
Ce voiam sa zic e ca ultima data cand am facut poze la celebrul grafitti cu sarutul cu Brejnev, desenul era plin de penisuri desenate peste. Anul asta, era intact. Ar fi fost si pacat ca penisurile alea sa fi ramas pe vecie si oamenii cand vizualizeaza acea opera de arta stradala, sa vizualizeze si actele de vandalism…Sau un copil care cumpara un magnet cu imaginea respectiva sa exclame apoi „Nene, dar e nitel diferita in realitate.”
De altfel, unele picturi sunt inlocuite regulat cu altele iar asta mi se pare o miscare buna ce permite mai multor artisti sa se desfasoare.
All in all, am stat doar de sambata pana luni la Berlin si-n astea 3 zile, m-am reindragostit de oras cu fiecare experienta non-conformista si cu fiecare personaj pestrit care mi-a sarit in cale balanganindu-si steagul colorat.