Ce calatorii de neuitat m-au facut in sfarsit sa ma reconectez cu Diana, dispecera povestilor digitale? Nu am mai scris pe blog de aproape 3 luni. Un stimul din mediul digital se zvanta ca un titirez, dar nu reuseste sa faca poc cu motivatia mea. Intai am renuntat sa mai postez si sa mai stau prea mult pe Instagram, acum aproape un an. Ar putea fi un semn de JOYO (joy of missing out) sau pur si simplu descoperirea faptului ca bucuriile se traiesc mai autentic offline decat online.

Sau poate ca sunt in mijlocul unui nou proces de transformare si incet-incet, imi concentrez resursele intr-o alta parte. Dar asta intr-un alt episod! Sper sa nu ma transform intr-o afina, o mare parte din viata am fost un cartof de canapea.

Si cu gandul ca simt diferit fata de acum doi sau trei ani, ma gandeam ca sunt chiar si cateva calatorii care mi-au schimbat perspectiva. Fiecare excursie m-a imbogatit si m-a umplut de bucurie, dar daca ar fi sa aleg 3 care m-au marcat profund, ar fi acestea:

3 calatorii de neuitat

Terezin, Cehia – intr-un fost lagar

Cehia a fost prima tara in care am calatorit cu avionul, asta dupa o prima iesire din tara cu microbuzul, in care am facut 29 de ore pana in partea asiatica a Turciei. Dar Cehia nu mi s-a intiparit in minte doar pentru ca eram un copil de 16 ani care a ales sa-si exploateze pasiunea pentru culturi noi in tara garguilor.

In Cehia am vizitat Terezin, una dintre cele 3 calatorii de neuitat, probabil cel mai apasator loc in care am fost pana acum. Venisem in Cehia cu un proiect pan-european al liceului si faceam parte dintr-un program de schimb de experienta, in care era inclus ca obiectiv obligatoriu si acest fost lagar de concentrare nazist.

Tin minte ca a trebuit sa ma trezesc foarte devreme ca sa ajung la autocarul plin de liceeni cehi, romani, olandezi, englezi si italieni. Ca in orice ocazie in care-mi retezam somnul, eram cu o falca-n cer si una in pamant si cand nu eram furioasa, eram adormita. Dar cand am ajuns la Terezin si ghidul a inceput sa ne povesteasca intr-o engleza destul de stricata istoria locului, nu mi-a venit sa cred cat de repede am schimbat senzatia de exasperare cu o empatie coplesitoare.

Nu am simtit nicaieri o energie atat de apasatoare, o senzatie de sufocare atat de palpabila, pe masura ce am intrat intr-un ansamblu de cladiri cu scop muzeal. Parca simteam ca inca bantuie sufletele chinuite ale celor ce fusesera torturati, si in cel mai bun caz privati de libertate, evrei considerati a fi buba societatii in timpul ocupatiei naziste.

Doua lucruri m-au lovit acolo si inca ma ingrozesc cand imi aduc aminte cele doua incaperi:

  • camera Crucii Rosii – singura incapere in care erau paturi reale si suficient spatiu pentru detinuti astfel incat sa nu doarma in sezut, intr-o camera intunecata zi si noapte; dar ce este socant este ca in acel spatiu, evreii nu calcasera niciodata, ci era improvizat special pentru inspectia Crucii Rosii, ca nazistii sa-si acopere tratamentul inuman si modul dezastruos in care tineau prioznierii;
  • culoarul spre camera de gazare – legatura dintre zona in care erau tinuti prizonierii si camera de gazare era un hol foarte-foarte lung si ingust, proiectat special pentru a cuprinde un singur om pe lateral. De obicei, prizonierul era incadrat de garzi si directionat incet spre locul unde avea sa fie ucis. Mergand incet pe un hol extrem de lung si fara nicio sursa de lumina facea parte din tortura psihologica a nazistilor: accentuarea agoniei.

Chefchaouen, Maroc – orasul iubirii

Daca Cehia mi-o amintesc mereu sub valul trist al experientei din Terezin, de Maroc ma leaga o noua etapa din viata mea, care ma face fericita si care poate ca a contribuit la distantarea personala de spatiul internetului.

In Chefchaouen, orasul albastru despre care am scris aici, am trait cea mai memorabila experienta din relatia cu partenerul meu si ma bucur ca acel oras albastru a fost martorul bucuriei noastre. In Chefchaouen, mi-am dat seama ca am renuntat de mult la statutul de fetita si acum sunt o femeie complet responsabila de propria fericire.

Iar cea mai misto revelatie legata de cele 3 calatorii de neuitat este ca nu am simtit nevoia deloc sa dezvolt aceasta experienta frumoasa in afara reuniunilor cu cei dragi si nici acum nu am punctat episodul in social media, pentru ca bucuria e mult mai mare atunci cand o traiesti restrans. Poate ca acesta a fost primul moment major din viata mea in care mi-am dat seama cu adevarat ca fiecare moment din viata mea personala traita in online imi fura din bucuriile offline.

Milano, Italia – o calatorie care n-a avut loc niciodata

Trebuia sa ajung la Milano pe 8 mai 2020, sa ma vad cu grupul de fete din facultate, acum mame si femei de cariera. Si este mai mult decat evident ca n-o voi face.

E putin sinistra repetitivitatea obstacolelor din calea reuninii cu prietenele mele din facultate. Doua sunt la Berlin, doua sunt la Bruxelles. Cateva in Bucuresti. Iar prima oara cand ne-am reunit dupa incheierea facultatii, a fost in capitala Belgiei. Doar ca fix in acel weekend a fost o avertizare cu bomba, iar toti am fost obligati sa ramanem in casa, cam ca acum. Mini-vacanta s-a transformat rapid intr-o experienta a terorii despre care am povestit aici, si probabil daca n-ar fi fost Terezin, acesta ar fi fost episodul cel mai apasator pe care l-am trait in calatoriile mele.

Dar intorcandu-ma la Milano, aceasta calatorie care nu va mai avea loc si contextul din jurul ei deja au dat peste cap cateva turbine din mintea mea. Aceasta calatorie care nu va avea loc si care s-a prelungit acasa imi ofera o noua perspectiva a nevoilor mele, a confortului si a planurilor de dupa pandemie.

Ceea ce se intampla e tragic. Urasc sa aflu noutatile despre oamenii care sufera atata de mult fara sa merite. Nu-mi place deloc panica generalizata si e cumplit sa te gandesti ca nu doar tu, dar mai ales cei dragi pot fi victimele acestei nenoriciri. Dar imi place sa stau acasa. Imi place sa stau cu mine. Imi place sa gatesc nimicuri. Sa ma vad pe video mai mult decat o faceam inainte cu oamenii pe care ii iubesc. Sa imi analizez apatiile pentru lucruri vechi si entuziasmul pentru lucruri noi. Sa citesc mai mult si sa ma gandesc cum o sa fie prima plimbare la mare pe care o voi face, dupa ce lucrurile nu vor mai reprezenta un pericol.

Si tot amalgamul asta de analiza si planificare, de cautat refugii mentale de gandurile negre si in acelasi timp de inventat escapade pentru gandurile bune, toate revelatiile legate de lucrurile artificiale din viata si bucuriile mici care iti hranesc sufletul, toate treburile astea perpelite la foc mic si lung pregatesc o noua versiune a mea. A ta. Si a tuturor celor care se desprind de pericolul imediat ca sa initieze o schimbare pe termen lung.

Sper doar ca atunci cand aceasta calatorie la Milano (care nu a avut niciodata loc) se va termina, sa nu dispara din mintea mea. Sa nu ma intorc la inertia calduta, alimentata de superficialul cotidian.

Iar daca-mi mai doresc ceva legat de cele 3 calatorii de neuitat, e ca urmatoarea calatorie majora, fizica si sufleteasca, sa fie totusi din nou intr-o alta tara.

Comments

comments

One thought on “3 calatorii de neuitat care mi-au schimbat perspectiva”

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.