ZÂMBET DE …LOLITA

Oare Lolita e un personaj ireal?

Comunitatea Amish are un proverb care spune aşa: “Străinii râd pentru că suntem diferiţi. Noi zâmbim pentru că ei sunt toţi la fel.” Şi au dreptate, într-un mod în care, conştientizându-l, parcă îţi vine să te faci Robin Hood, să furi de la ceasul lui Becali până la ouăle lui Năstase (doar-doar de-or fi Fabergé) şi să sponsorizezi maşina aia care dă timpul înapoi.
Înainte, verile erau toride şi fără braziliencele lui Mazăre. Şi înainte, soarele ardea corpuri înmiresmate cu sevă de mare şi aroma de fire de nisip, şi fără ca acestea să se angajeze într-un ritual competitiv de agăţare de fluierături reglatoare de mândrie şi stimă de sine. Înainte, vedeai trupuri rubensiene lângă siluete rahitice şi nu ştiai cum să realizezi o ierarhie a frumuseţii. Erau pur şi simplu diferite. Şi asta era ok. Înainte, era sexy să fii tu, fără să schimbi sârba generatoare de voie bună pe o sambă generatoare de striptease. Şi nici măcar Nostradamus n-ar fi putut prezice că duritatea fundurilor de lemn avea să fie devansată de duritatea fundurilor de brazilience.
Astăzi, nu se mai promovează diferenţa, astăzi se vinde o uniformă corporală întreţinută cu sudoare şi complexe, un etalon de senzualitate tradus într-o singură limbă, şi aceea cea a sexului precoce, fără remorci sentimentale, fără riscuri de explozii uterine de 9 luni.

Astăzi, vara vine cu un singur produs, cu factor de protecţie emoţională relativ, cu ingrediente aparent naturale dar de fapt, modificate genetic într-un laborator al consumerismului unde conservanţii deviază ritmul şi direcţia de creştere de altădată. Şi pentru că acest produs trebuie să aibă monopol, încet-încet, au dispărut alternativele. Pentru că vara se vinde un singur lucru, şi dacă acela nu e sexul, toate eforturile sunt zadarnice şi nostalgice, ca şi cum ai aştepta să vină un tren ponosit într-un aeroport de ultima generaţie.
Şi chiar dacă pofta vine mâncând şi societatea nu se mai satură de veri fierbinţi, schimbarea nu vine ca atare şi se aşază ca un rege nou şi sprinten pe tronul unuia ce s-a ofilit, respins de proprii ostaşi. Noul rege vine cu propriile principii şi tabieturi şi când zice odată “hop”, se cutremură toate cărămizile pe care cândva se sprijinea cetatea. Şi cum să mai iei Bacul când doar gândul la vară aduce imagini din paradisul musulman, cu zeci de fecioare care în varianta modernă sunt fecioare doar la zodie… Cum să te mai gândeşti la binele ţării când de şefia ta depind escapadele estivale în locuri unde şi Dumnezeu îşi acoperă privirea?!
Atributele verii, de care se agaţă tot, toţi şi toate, ca să iasă în faţă, sunt rezumate într-un zâmbet: unul ştrengar, cu o privire şireată, cu ochii mijiţi de mister, cu pomeţii fierbinţi şi înroşiţi de soare şi cu o expresie indescifrabilă în cuvinte, ca şi cum ar fi scrisă într-un alfabet Braille pe care doar atingerile să-l poată citi. Înainte, provocarea se reflecta într-un zâmbet de Monalisa. Astăzi doar Lolita răzbeşte în vremuri de secetă.

Related posts:

Comments

comments

Diana Duca

Leave a Reply