Sofer/ Pictor cu Maia Morgenstern – casa parinteasca nu se vinde

  • Actori: Maia Morgenstern, Lucian Iftime
  • Text: adaptare dupa Hillel Mitelpunkt
  • Regie: Alexandru Dabija
  • Teatru: Godot
  • Durata: 100 minute

Cultura mea generala in materie de muzica populara este tare limitata, dar de la primele replici ale spectacolului imprumutat de la Teatrul Evreiesc, Sofer/ Pictor cu Maia Morgenstern si Lucian Iftime, mi-a venit in minte cantecul lui Dolanescu – Casa parinteasca nu se vinde. Nici daca te intorci la ea dupa 40 de ani.

Sofer/Pictor

Mira a trait in America de Sud in ultimii 40 de ani, departe de fratele sau si de casa parinteasca unde isi pictase prima schita. Dupa 40 de ani, la 4 luni de la inmormantarea fratelui, ea se intoarce acasa, in Israel, unde il intalneste pe Aaron, partenerul decedatului si…noul proprietar al casei ei.

Cuprinsa de panica de a-si fi pierdut casa in favoarea unui necunoscut, Mira se incapataneaza sa lupte pentru ea. Dar incapatanarea nu se naste doar din ideea halucinanta ca n-ar mai putea sa-si recupereze casa, dar si din cauza faptului ca avea planuri mari pe acele pamanturi pe care Aaron le considera blestemate. De aici, e randul tau sa afli detaliile.

Impresie generala – noua generatie si vechea generatie a teatrului evreiesc, doua fenomene pe scena

Sofer/Pictor este piesa scrisa de Hillel Mitelpunkt pentru tatal sau, pictor de asemenea, care era era pe moarte, insa nu-si pierduse latura expansiva a personalitatii sale. Aceasta nuanta ii este imprumutata personajului Mira, jucata pasional de Maia Morgenstern, care face din spectacol, altfel destul de tern ca scenariu, o bucurie vie inchinata dragostei de viata, chiar si atunci cand aceasta este cruda.

Esenta personajului feminin ascunde valtoarea fiului ratacitor, o tema atat de iubita nu doar pentru ca are radacini biblice, ci pentru ca fiecare interpretare artistica a acesteia demonstreaza ca in fiecare din noi mocneste dorul de intoarcere la origini. Oricat de departe ne-am duce, acasa este locul unde ne alinam durerile, ne incurajam spiritul, ne clarificam identitatea, ne recalibram perspectivele si, in final, venim sa pierim.

Aaron, aparent un om care a renuntat la viata pentru stabilitate si siguranta, este, de fapt, un personaj sensibil, care nu s-a refugiat in rutina traiului simplu, ci a ales-o ca alternativa a vietii agitate, dar lipsite de satisfactii. Aparitia Mirei in viata lui se dovedeste a fi benefica, ca o vapaie aprinsa in intuneric, pentru ca firea ei expansiva ofera culoare extinstentei lui fade, poate chiar culoarea ocrului pe care ea o cauta in spectacol.

Sublim, descriptiv, fara o actiune concisa dar suficient de dinamic incat sa-si expuna ideea intoarcerii la origini, spectacolul reuseste sa emotioneze, prin interpretarea celor 2 actori. Tema banilor, cliseul asociat evreilor, nu lipseste, ceea ce satisface spectatorul care a venit atat pentru drama, cat si pentru gluma. Tema mortii este si ea prezenta, dar prezentata atat de firesc, incat ai spune ca in loc de coasa, moartea va veni cu bomboane.

In final, tot ce-mi ramane de facut este sa va urez succes in a prinde o noua reprezentatie imprumutata de Godot de la Teatrul Evreiesc si s-o admirati pe marea actrita Maia Morgenstern intr-unul dintre cele 2 spectacole ale sale din acest local.

 

Related posts:

Comments

comments

Diana Duca

One Comment

Leave a Reply