Paharul politicianului

N-aş putea să termin facultatea asta de Studii Europene, plină de politica şi viitori politicieni europeni, fără să fac şi eu măcar o observaţie în domeniul ăsta. Măcar una, cât de mică…Şi nu c-aş vrea să fac o furtună într-un pahar, dar la o primă vedere, chiar nu pot să mă uit la altceva.
      Pentru că în ultimul timp, în viziunea mea, toată politica este cuprinsă într-un pahar şi nu mă refer în paharul de ţuică/vin/pipi de rechin al lui Băsescu. Nicidecum. 
      Importanta paharului, întotdeauna plin pentru politicieni, s-a evidenţiat cu debutul acestuia pe post de instrument politic. Era prin 2008 când Marius Marinescu, de altfel anonim pentru mine până atunci, a aruncat paharul plin cu apă pe faţa candidatei PD-L, Anca Constantinescu. Un spectacol neaşteptat, rapid…şi ud, o metaforă a luptei pentru dreptate, în care apa să spele păcatele duşmanului şi să-l lepede de Satana.
    Paharul plin şi-a făcut din nou apariţia , ca instrument politic, în 2010, având onoarea să se afle la bordul automobilului lui Emil Boc. De data asta, ideea a fost ca apa să rămână în pahar şi nu pentru că prim-ministrul n-ar avea ce să şteargă din trecutul său ( măcar căzătura de pe pasarela Antenei 1 şi tot ar avea) sau pentru că s-ar fi lepădat în vreun moment de Satana (cea fără de şuviţă), ci ca să demonstreze calitatea autostrăzii recent inaugurate. Zis şi făcut. Şi în acest caz paharul şi-a demonstrat eficienta.
       Ei bine, se spune că cei ce nu ştiu istoria o vor repeta. Acum n-aş crede că este cazul lui Vadim Tudor, a cărui ideologie îl îndeamnă practic la proslăvirea trecutului, dar cu siguranţă politicianul a considerat gestul aruncării paharului unul eficient. La momentul evacuării sediului PRM, Vadim Tudor a stropit-o pe executorul judecătoresc Paula Şomâldoc, folosind protagonistul acestui articol, faimosul pahar cu apă. Şi ca să nu mai fie vreo îndoială în privinţa intenţiei sale, chiar el a declarat că nu a vrut să o stropească, ci „să scoată dracii” din ea.
     Mie una, aceste scene, şi poate altele netelevizate, îmi demonstrează că politicienii au mereu la îndemână un pahar. Şi chiar dacă e vorba de jumătate, ei vor deţine mereu jumătatea plină. Plină cu bani, putere, perspectiva unei vieţi mai bune.
   Aşa că n-o să termin degeaba această facultate. Aici am învăţat că banii nu se pierd, ci se concentrează în mâinile unei minorităţi…unei minorităţi cu pahare pline.

Related posts:

Comments

comments

Diana Duca

Leave a Reply