Me before you – noul meu film preferat din 2016

  • Personaje principale: Lou (Emilia Clarke) si Will (Sam Claflin)
  • Regizor: Thea Sharrock
  • Casa de distributie: CineForum
  • Durata: 110 minute
  • Lansare in Romania: 1 iulie

M-am indragostit. De carte. Si apoi de film. Me before you este povestea pe care o asteptam de atata timp, acea poveste lipsita de ipocrizie, de clisee romantice, de scene siropoase si de-a dreptul gretoase la care o parte din spectatori ies din sala iar altii huiduie sau pufnesc, de motivatie fara fundament si incompatibila cu lumea in care traim. Me before you este o bucatica din viata, perpelita la realism si apoi oferita ca dulceata de cirese amare unor oameni maturi, care nu mai cred in Mos Craciun, ci in libertatea de a alege.

Me before you

Louisa Clark (Emilia Clarke…sau Daenerys Targaryen din Game of Thrones) este o englezoaica zurlie, prietenoasa si cu mintea zvapaiata dar fara mari teluri in viata, in afara de acela de a-si ajuta parintii financiar sau de a fi alaturi de prietenul ei obsedat de sport (nimeni altul decate Neville Poponeata din Harry Potter, care acum e fit ca un Hercule). Cu o viteza ametitoare fata de actiunea cartii, Lou isi pierde job-ul de cand lumea si pamantul la o cafenea si ajunge sa aiba grija de un tetraplegic, Will Traynor (Sam Caflin) nu foarte amabil. De aici porneste ceea ce sper a fi premisa unei dezbateri cu final (legislativ) fericit privind libertatea asupra propriei persoane.

Me before you este o combinatie reusita de umor, dragoste, principii revolutionare si compasiune, impotriva careia nu te poti inversuna, oricat ai crede tu ca intotdeauna exista o solutie mai optimista. Este un film tratat atat de delicat, in ciuda subiectului controversat (si nu, nu ma refer la povestea de dragoste, ci la povestea de viata a lui Will).

Filmul vs. Cartea

In mod normal, as dezvolta putin punctele forte si cele slabe ale filmului. Insa eu cred atat de mult in latura etica si in modul delicat in care a fost realizat filmul, incat n-as avea nimic sa-i reprosez, pe partea asta. Asa ca singurele observatii le pot face doar in raport cu cartea, care sta, mandra, in topul celor mai frumoase carti pe care le-am citit vreodata:

0-1 Film vs. Carte

Daca ai citit cartea inainte, inceputul pare nitel alergat. Primele 20 de minute ale filmului sunt dezvoltaaaaate in carte, astfel incat sa te familiarizezi cu persoanjele, sa le intelegi demonii si perspectiva asupra vietii. Pentru un om care a adorat cartea, inceputul e descurajant.

1-1 Film vs. Carte

Distributia filmului e excelenta. Nu-mi mai amintesc de celelalte personaje pentru ca e genul de film in care e suficient sa joace 2 actori iar Emilia Clarke este formidabil de expresiva. Moacele pe care le face, in rolul ei de copilita prostovana cu intentii bune, fac jumatate din treaba pentru autenticitatea povestii. Din poster, Sam imi parea nepotrivit pentru rolul lui Will, insa ajunsa la Me before you filmul, mi-am ingropat singura aceasta impresie.

2-1 Film vs. Carte

Filmul comprima actiunea dar si scoate anumite amanunte care preluau focusul de la persoanjele principale. Astfel, povestea este exclusiv despre cei doi, Will si Lou, iar caruselul emotional pe care ti-l serveste iti stoarce cel putin o lacrima. Spre exemplu, nu era imperios necesar sa apara si sora lui Will in peisaj sau sa se intre in detalii despre starea casniciei sotilor Traynor ori perspectiva mamei lui.

2-2 Film vs. Carte

Selectia scenelor care apar in film a taiat, totusi, si lucruri importante: in film exista o scena in care Will o intreaba pe Lou de ce se imbraca asa ridicol? Iar ea nu ii raspunde, insa in carte ajunge sa ii marturiseasca tristul motiv al deciziilor sale vestimentare.

Din culise

  • Emilia Clarke l-a convins pe Neville Poponeata (whatever) sa se epileze pe picioare pentru rolul lui de mare sportiv;
  • atat interpretul principal masculin principal cat si Neville Poponeata au ziua de nastere pe 27 iunie;
  • in carte, eroina isi tatueaza o albinuta iar primul tatuaj al Emiliei Clarke, in viata reala, a fost o albinuta;

Vizionare placuta!

Mandretetea asta de film Me before you apare din 1 iulie la cinema si este distribuit de CineForum.

PS: Coloana sonora a filmului este irezistibila.

PPS: Am tot citit recenzii ale barbatilor privind filmul si e clar. Pana si lor le-a placut.

 

 

 

Related posts:

Comments

comments

Diana Duca

Leave a Reply