Kingsman – cand gagica-ta e printesa dar tu umbli creanga sa salvezi lumea

  • Personaje principale: Eggsy (Taron Egerton) si Harry (Colin Firth)
  • Regizor: Matthew Vaughn
  • Casa de distributie: Odeon
  • Durata: 141 minute
  • Lansare in Romania: 22 septembrie 2017

Cel mai misto lucru la personajul Eggsy este ca se imbraca excelent. Sau ca are un mops adorabil. Sau ca e dispus sa se scufunde intr-o balta de excremente pentru a ajunge la timp la cina. Cu prietena lui, care e printesa Suediei. Sau ca e un spion abil, camuflat intr-un croitor cu sarm englez. As mai gasi cateva variante de raspuns, dar cineva tre’ sa scrie si impresia generala…

Kingsman

Kingsman pare o croitorie de elita, dar este de fapt ascunzatoarea unei agentii de spionaj atacata, pe nepusa masa, de unul dintre cele mai misto personaje negative din istoria Hollywood-ului – incantatoarea psihopata Poppy, interpretata de castigatoarea Oscarului, Julianne Moore.

Eggsy, personajul principal al seriei, face echipa cu colegii lui americani de la Statesman, al caror nume de cod reprezinta doar bauturi (Agentul Tequila e interpretat de Channing Tatum, agentul Whiskey este jucat de agentul Pena din Narcos, aviz amatorilor, iar Ginger Ale este Halle Berry). Scopul lor este a dejuca planul malefic al traficantei de droguri Poppy. Ea si-a propus sa intoxice cu otrava toti consumatorii de droguri, pentru a-l determina pe presedintele Statelor Unite sa legalizeze substantele produse in jungla sud-americana unde se ascunde.

Impresie generala – caterinca de cea mai buna calitate, ambalata intr-o combinatie dragalasa si malefica

Ceea ce mi-a placut cel mai tare a fost contrastul dintre elementele dragalase si violenta explicita. El este principala caracteristica a personajului Poppy, o Barbie Girl care traieste intr-o Barbie World, unde dusmanii sunt bagati direct in tocatorul de unde iese carnea pentru burgeri, cainii-roboti sfasie tradatorii iar Elton John este tinut ostatic, pentru a asigura divertismentul. Scenele lui Julianne Moore sunt de-a dreptul spumoase si fabuloase, chiar daca mustesc de rautate patologica.

Distributia grozava a filmului se extinde, insa, la nume mari precum Colin Firth (mai cunoscut pentru seria Bridget Jones), Taron Egerton (cunoscut si pentru rolul lui Eddie Edwards), Jeff Bridges si mai sus mentionatii frumusei ai Hollywood-ului. Chipurile lor pe ecran asigura doza de expresivitate, empatie si carisma pe care toti avem pretentia sa le bifam, cand mergem la cinema. Comedia e jucata magistral.

Umorul si actiunea se imbina echilibrat si istet si dinamica ridicata la nivel superior pe tot parcursul povestii nu-ti lasa mintea sa zboare la altceva. De la inceput pana la final, oscilezi intre ras isteric si suspans terifiant, fara pauze de respiro intre cele doua. Probabil asta e cel mai bun reper pentru un film bun. Sau ce reactie ai avea cand in mijlocul unei batalii intre viata si moarte, ziua e salvata de Elton John?

Tema delicata a filmului, judecarea oamenilor care iau droguri ca delicventi care-si merita soarta sau ca persoane nevinovate conduse de context intr-un punct critic, este abil manevrata printre picaturile de umor pentru a fi tratata cu seriozitatea care i se cuvine si fara a jigni nicio tabara. Am apreciat deschiderea cu care producatorii au dat verdictul, chiar daca (spoiler alert, spoiler alert), mi-as fi dorit alt final pentru agentul Pena, atat prin prisma povestii ui din Kingsman, cat si pentru ca Narcos e serialul meu preferat si am o slabiciune pentru actor.

Am adorat si modul cum este redata relatia dintre Eggsy si Tilde, printesa Suediei, intr-un mod firesc si contemporan, dar nu lipsit de elementele regale ce atrag publicul si care au oferit un alt context oportun pentru o situatie haioasa. Ma intreb cum s-ar comporta un om cu-o meserie mai pamanteana in relatia cu printesa Suediei, daramite un spion?!

In final, as spune ca e cea mai tare combinatie din ultimul timp de umor de calitate, actiune credibila si nuante psihologice bine impamantenite in istoria personajelor si carisma. Du-te la cinema, merita!

 

 

Related posts:

Comments

comments

Diana Duca

Leave a Reply