Febra lalelelor – un basm cu costume exceptionale, dedicat doar copiilor mari

  • Personaje principale: Sophia (Alicia Vikander) si Jan (Dane De Haan)
  • Regizor: Justin Chadwick
  • Casa de distributie: CineForum
  • Durata: 107 minute
  • Lansare in Romania: 15 septembrie 2017

N-as renunta la bluzele mele lalai si comode pentru rochiile asezate atent peste camizoanele asezate atent peste corsete, insa asa-mi incanta ochiu’ cand vad costume exceptionale intr-un film cu actori de prima mana!  Iar Febra lalelelor e un basm ce-ti incanta privirea cu maiestria vizuala a decorurilor si a costumelor, incat nu mai dai atata importanta scenariului care nu tine pasul.

Febra lalelelor

Sophia este o orfana ce traieste intr-o manastire, in tihna, in Amsterdamul secolului XVII. Cand mana ii este ceruta de un comerciant instarit dar trecut de prima tinerete, viata ei se schimba in bine, pana cand se loveste de imposibilitatea de a-i oferi sotului ei un mostenitor.

De aici, porneste o avalansa de decizii ale Sophiei ce conduc, intr-un final, la un sfarsit neasteptat. Insa tot deciziile ei nesabuite o aduc pe slujnica ei, naratoarea povestii, fata in fata cu fericirea.

Daca te-am abramburit de-a binelea, nu e doar vina mea. In Febra lalelelor, evenimentele se deruleaza cu repeziciune, fara a intra in detalii sau in psihologia personajelor, realizand mai degraba o atmosfera de basm, unde toate personajele isi invata lectia si isi sfarsesc povestile cu bine, chiar daca binele final nu este binele la care au incercat sa ajunga, in prima etapa.

Impresie generala – un concept frumos, o executie in care accentul cade pe maiestria actorilor si frumusetea costumelor

Alicia Vikander, Judi Dench si Cristoph Waltz poseda de caciula un Oscar aurit tinute, probabil, pe mileurile de pe televizor. Si treaba asta se vede, pentru ca jocurile lor actoricesti sunt fascinante iar inocenta si farmecul Aliciei aduc aminte de Natalie Portman, lucru ce nu poate face decat s-o complimenteze pe actrita. Nu-i o coincidenta, pentru ca Natalie a fost optiunea producatorilor, la prima tentativa de a realiza filmul, in 2004.

As spune ca e primul film in care mi-a placut la nebunie si interpretarea Carei Delavigne, care pana la Febra Lalelelor zici ca abia isi bagase botox si nu-si putea misca fata, in alte pelicule. Ei, aici, supermodelul actrita wanna-be este expresiva, joviala, de-a dreptul spumoasa.

Cu costumele si decorul deja devin insistenta, mi s-au parut punctul forte al filmului, ingredientul ce ofera autenticitate timpurilor demult apuse, chiar daca povestea are loc in Amsterdam si totul este filmat in UK, fara actori olandezi, poate doar cu numele (de Haan,care inseamna Cocos, Van Dijk si Hollander).

Scenariul are, insa, forma unui basm, unul pentru copii mari, pentru ca este impanzit de scene erotice explicite, si nu reuseste sa bifeze profunzimea necesara unui scenariu de epoca, pare mai mult o poveste spusa de un copil fara darul naratiunii. Povestit pe repede-inainte, el nu face decat sa urmeze actiunile personajelor si sa sublinieze lectiile invatate de fiecare, in urma propriilor decizii. Este, de altfel, si motivul pentru care filmul finalizat in 2014 a fost amanat 3 ani, pana la lansare.

In final, ti-as recomanda filmul pentru o seara de relaxare, in care sa te lasi furat de finetea detaliilor si a interpretarii actorilor, de aspectul suav al lalelelor si de atmosfera fermecatoare a secolului XVII.

 

 

 

Related posts:

Comments

comments

Diana Duca

Leave a Reply