Cenuşăreasa

Nu vreau să fiu Cenuşăreasa. Pentru că mi-e frică de şoareci. Pentru că sunt de părere că nişte pantofi de cristal, fie ei chiar Jimmy Choo, nu pot fi confortabili. Dar mai ales pentru că unicul model de Făt Frumos disponibil pe „piaţă” este Făt Octogenar iar eu nu sunt o gerontofilă.
           Şi chiar de-ar veni călare pe şoferul cu porecla de latin lover călare la rândul său nu pe 6 cai frumoşi, ci pe 160 de cai (albi) putere, n-aş putea să închid ochii şi să mă transpun în Frumoasa Adormită pentru că numai la gândul că m-ar săruta ca să mă trezească, aş sta nedormita toată viaţa.
            Îmi este greu să le înţeleg pe unele femei care îşi sacrifică tinereţea lângă oameni pentru care nu simt nimic, dar care le fac să se simtă ele însele un nimic fără sprijinul financiar, fără rampa de lansare pe care le-o oferă acel Zân Bun îmbătrânit, frustrat şi snob. Şi mi-este şi mai greu să înţeleg bătrâneii care au reuşit prin rugăciuni financiare şi acatiste la moguli cum se pot lăsa subjugaţi de nişte fătuci care n-au văzut jacuzzi decât când aveau gaze la ştrand şi acum cred că l-au prins pe Dumnezeu?!
     Trăim într-o lume în care valorile sunt eclipsate de frustrări, ambiţii prosteşti, orgolii şi ambalaje umane care ascund gunoaie pe post de suflet. Şi cel mai trist este că principiul meritocraţiei devine tot mai mult o amintire pe măsură ce Cenuşăresele care şi-au descoperit peştişorul de aur în propria găoază invadează lumea.

Related posts:

Comments

comments

Diana Duca

Leave a Reply