Batman V Superman – bocitoare din toata lumea, uniti-va!

  • Personaje principale: Superman (Henry Cavill) si Batman (Ben Affleck)
  • Regizor: Zack Snyder
  • Casa de distributie: Freeman Entertainment
  • Durata: 151 minute
  • Lansare in Romania: 25 martie

Am banuieli despre anumiti tipi ca asteptau Batman V Superman, scrijelind peretii, precum un prizonier numarand zilele pana la eliberare. E ok, baieti. Puteti turna o lavabila linistiti, asteptarea a luat sfarsit.

Batman V Superman

Pentru cine a citit si benzile desenate, intelegerea filmului va fi floare la ureche. Pentru mine, fana a lui Superman si cam atata, filmul incepe destul de intortocheat. Dar eu sunt o fata, stiu.

Batalia dintre Batman si Superman este lupta dintre om si zeu, asa cum se repeta in film.

Moralitatea interventiilor lui Superman este pusa sub semnul intrebarii atat de catre autoritatile americane, cat si de societate. Iar in mijlocul acestui val de revolta impotriva „zeului”, Batman este manipulat sa-l doboare pe Superman.

In spatele tuturor acestor miscari manipulatoare, se afla Lex Luthor, un magnat cu mintea vraiste, obsedat sa-i nimiceasca puterile lui Superman cu o arma realizata dintr-un minereu de origine extraterestra si un monstru creat special ca sa-l ucida pe erou.

De ce ar trebui sa intervina, in povestea asta, bocitoarele, apoi eu nu mai zic nimic…

Scena mea preferata

Lex Luthor este psihopatul filmului, o mandrete de personaj spumos si incredibil de amuzant, care in ciuda faptului ca isi foloseste inteligenta in scopuri malefice, abunda in asa ceva.

Jesse Eisenberg, actorul magnific ce-l interpreteaza pe Lex, da lovitura de gratie, prin 2 scene legate intre ele: intr-una, el poarta o discutie cu un senator, licitand ideea unei arme care sa-l nimiceasca pe Superman. Senatorul opune rezistenta propunerii si-i spune ca nu va fi pacalit. Argumentele sale se leaga de viata la ferma, de faptul ca stie sa se lupte cu porcii si ca nu va se va lasa pacalit de cineva care ii vinde urina zicand ca este ceaiul de piersici al bunicii.

Cateva scene mai tarziu, senatorul se afla la prezidiu si da sa-si astampere setea. E momentul cand observa ca sticla sa are eticheta „ceaiul de piersici al bunicii”. Un moment mai tarziu, intregul capitol este aruncat in aer.

Te va dezamagi ori ba?

Apreciez Batman V Superman pentru intensitatea povestii, pentru ritmul dinamic in care se desfasoara actiunea, pentru implicarea actorilor. Pe Henry Cavill (Superman) l-as lua acasa. Dar, cu toate astea, parca s-a mai invit si cate-o chichita:

  • Se spune ca este filmul cu cel mai mare buget de pana acum, asa ca ma asteptam la opulenta, insa opulenta se reflecta si-n muschii eroilor; in numeroase scene, am impresia ca ma uit la Hulk V Hulk, nu la Batman V Superman; asta deranjeaza si prin comparatia cu personajele „civile”, in afara programului de lupta, caci niciunul nu e chiar atat de halterofil precum il arata costumul si ai impresia ca au probleme cu cortizonul;
  • Batman va schimba costumul clasic, spre sfarsitul filmului. Chiar de-i realizat in conformitate cu cele mai recente tehnologii, aspectul sau e…de pisica. Jur. Ai impresia ca este sotul lui Catwoman, pe care aceasta l-a trimis sa cumpere niste lapte iar el a vazut un soricel si-a uitat sa mai vina acasa;
  • Bazat pe comic-urile DC, e greu ca filmul sa vina cu ceva nou; ce-i drept, poate de-ar fi distorsionat ideea, ar fi fost guri furibunde care sa comenteze ca nu s-a respectat povestea; insa pana si eu stiu despre relatia dintre Clark si Lois si despre fidelitatea lui Alfred fata de Batman si parca mi-ar fi placut un usor twist, un zvac care sa te surprinda;

Batman V Superman e un must-see

Ce-i drept, aspectele usor negative se opresc acolo. Filmul e chiar spectaculos, incepand cu efectele vizuale (merita vazut la Imax) pana la coloana sonora sau jocul actoricesc. Din nou, trebuie sa il laud pe Jesse Eisenberg, cred ca e cel mai reusit rol al lui.

Printre altele, am apreciat:

  • Modul cum sunt construite personajele, chiar daca filmul nu se incadreaza in randul celor psihologice; dar evolutia emotionala a lui Batman este accentuata din prima scena, urmand cu episoade de cosmar si cu trucurile manipulatoare ale lui Lex; in ciuda faptului ca acest aspect a fost criticat tocmai din cauza minutiozitatii folosite in construirea psihologica a personajelor, mie mi se pare un plus;
  • Efectele vizuale, daca se mai mira cineva; sunt atat de spectaculoase, incat eu am nenorocit scaunul ala din sala de cinema: m-am impins cu putere, cand o explozie m-a speriat, m-am frichinit cand l-au daramat pe Superman, m-am ferit cand monstrul kryptonian era de neoprit si m-am asezat mai bine…cand Ben Affleck, interpretul lui Batman, isi facea antrenamentul;
  • Povestea, desi lunga si nitel intortocheata, reuseste sa traga toate sforile emotionale ale publicului: are elemente de moralitate, politica, familie, dragoste, astfel incat psihologia e-n floare;
  • Finalul e neasteptat (in sfarsit, un film imprevizibil) iar asta ofera o perspectiva umana, mai putin hollywood-iana, o reteta cam saturata, in ultima vreme;

Vizionare placuta!

Parca aud un ceas ticaind. Cred ca m-am intins cam mult iar tu deja stiai ca vrei sa-l vezi. Un sfat: nu te uita la toate trailer-ele. Mai bine fugi la cinema, din 25 martie, si urmareste cel mai recent film, Batman V Superman, distribuit de Freeman Entertainment.

Related posts:

Comments

comments

Diana Duca

Leave a Reply