Annabelle 2 – papuse, te fac un ceai cu matraguna?

  • Personaje principale: Janice (Talitha Bateman) si Linda (Lulu Wilson)
  • Regizor: David F. Sandberg
  • Casa de distributie: Vertical
  • Durata: 108 minute
  • Lansare in Romania: 18 august 2017

Chuckie m-a ingrozit intreaga mea copilarie. Pe vremea cand eram pustoaica si exista yahoo messenger, o prietena obisnuia sa si-l puna pe Chukie la avatar si pe mine ma terifia treaba, asa ca i-l inchideam. Apoi, de multe ori, ea imi zicea ca e ok acum, ca si-a pus un catelus pufos la avatar si pot sa i-l deschid din nou. Naiva, o faceam si ce sa vezi…era o noua fotografie, tot cu Chukie, dar mult mai sangeroasa.  Ei bine, epoca Chukie a pierit. Insa cred ca voi dezvolta o noua fobie similara ca adult: Annabelle.

Annabelle 2

Sotii Mollins si-au pierdut fiica atunci cand aceasta avea o varsta frageda, asa ca au decis, pentru a-si alina suferinta, sa-si ofere casa unor orfane ingrijite de sora Charlotte. Dintre acestea, Linda si Janice sunt cele mai bune prietene si jura sa fie adoptate doar impreuna, desi dizabilitatea locomotorie a lui Janice ii scadea probabilitatile de a avea o familie.

Cand Janice descopera camera incuiata de domnul Mollins, face cunostinta cu o papusa malefica, ce ascunde o poveste trista si infricosatoare. Daca reuseste sa-i preia sufletul lui Janice si sa le ucida pe celelalte fete, ramane de vazut in cel mai recent horror din universul Conjuring.

Impresie generala –  ca un roller coaster fara momente de respiro

Anabelle 2 era initial programat pe 19 mai 2017, insa a fost amanat pentru a nu concura cu Alien. Atat e de terifiant. Si asta e si de bine si de rau, caci isi atinge scopul de horror de a te speria non-stop, dar in acelasi timp, pop up-urile unul dupa altul eclipseaza povestea, care ar fi putut fi procesata mai bine, daca ar fi existat mai multe momente de respiro.

Am apreciat interpretarea actorilor insa recunosc ca, de fiecare data cand o vedeam pe sora Charlotte, imi fugea mintea la rolul anterior de amanta a lui Pablo Escobar, in Narcos. Si vesmintele ei de maicuta deveneau brusc un costum de la sex shop. Cam atat e de sexy Stephanie Sigman. In schimb, pustoaicele m-au convins, sunt pur si simplu stralucite: Lulu Wilson (Linda), pe care o mai vazusem si in Ouija, tine toata vraja filmului in mainile ei micute iar Talitha Bateman (Janice) este sora unui alt copil care a ridicat genul horror, in Lights out.

Annabelle 2 este, de fapt, un prequel la Annabelle 1 si descrie modul si motivul pentru care papusa malefica a luat fiinta. In realitate, celebra papusa se afla inchisa intr-o camera din muzeul sotilor Warren, cei ce au inspirat filmele The conjuring.  Papusa nu seamana cu cea din film, mai degraba aduce a Sweet Sue a personajului Linda, si apare in cateva fotografii ale muzeului, precum si in cateva video-uri.

Dar nu doar filmele The Conjuring se leaga de horror-rul Anabelle 2, exista si o scena in care sora Charlotte prezinta o fotografie cu niste maicute, culmea, din Romania, dintre care una va fi spiritul malefic din viitorul horror The nun (2018), filmat in Romania.

Una peste alta, am plecat de la film cu o masca a papusii care la inceput mi se parea slabuta, dar de care acum vreau sa scap, caci nu pot sa traiesc cu ea in casa. Cam atat de reusit a fost Annabelle 2.

 

 

Related posts:

Comments

comments

Diana Duca

Leave a Reply