Allied – un film de razboi la care tre’ sa fii lasat in pace sa bazai

Personaje principale: Max (Brad Pitt) si Marianne (Marion Cotillard)
Regizor: Robert Zemeckis
Casa de distributie: Ro Image
Durata: 124 minute

Brad Pitt ar putea fi un motiv suficient ca sa ajungi la Allied, mai ales la cata vanzoleala s-a facut in jurul lui, legat de Angelina, si mai ales ca vine Craciunul, deci si clasicele glume nu prea reusite cu Brad. Dar eu am fost la Allied si Brad Pitt e cam ultimul motiv pentru care sa ajungi acolo, bine, poate penultimul, ultimul fiind scena de sex din mijlocul unei furtuni de nisip, care pe mine m-a inspaimantat mai mult decat altceva.
Pentru ca filmul are propriul sau farmec, sustinut de o poveste sensibila, intensificata de atmosfera exotica si drama razboiului. Un film de la care ma asteptam sa ma intorc doar cu imaginea aspirationala a unor vedete, dar pe care l-am terminat cu empatia si tristetea pe care le investesc doar in filmele ce reusesc sa treaca dincolo de fictiune plata.

Allied

Allied e povestea lui Max si a lui Marianne, o pereche de spioni formidabili, care se cunosc direct in calitate de sot si sotie intr-o misiune in Maroc. Reusind sa scape cu viata dupa asasinarea ambasadorului german din statul african, cei doi isi dau seama ca se iubesc si se casatoresc, mutandu-se in UK.
Viata lor linistita, in mijlocul razboiului, inconjurati de drama si moarte, ar fi putut fi un film separat, insa adevarata intriga a filmului incepe atunci cand Max este chemat de Sectiunea V, o entitate a spionilor englezi, sa primeasca cea mai grea misiune a vietii sale.
De aici, gata, nicio vorbulita, ca orice cuvant in plus strica surpizele!

Impresie generala – mai degraba decat un film cu spioni, un film de dragoste

Mi-a placut foarte mult povestea, e captivanta si grozava pentru o amatoare de filme de dragoste. Ar putea fi un Cassablanca modern (de altfel, inspiratia costumelor chiar provine din filmul din 1942), ce-ar atrage chiar si un barbat plictisit de scene siropoase. Teorie verificata la fata locului.
In ceea ce priveste interpretarea actorilor, mi se pare ca de la By the sea incoace, Brad Pitt e lipsit de zvac, chiar si-n scenele cu adrenalina zdravana, si parca a fost molipsit de un miserupism actoricesc. Si fiind al 4-lea film al sau legat de Cel de-al Doilea Razboi Mondial (Inglorious Basterds, Beyound all Boundaries si Fury), e usor sa ii estimezi performanta si sa fii usor dezamagit, cand ai termeni de comparatie asa precisi. Mie nu mi s-a parut ca a mai atins vreodata coarde atat de sensibile precum in Legends of The Fall, care e similar ca sensibilitate cu noua productie.
In afara interpretarii sale de la care asteptam mai mult, distributia face o treaba pe cinste iar scenografia este principalul ingredient care actioneaza ca o masina a timpului, pentru ca reuseste sa redea autentic atmosfera anilor de razboi, de-ti vine sa iesi din sala batand in toate lemnele din drum ca nu te-ai nascut in astfel de timpuri.
Am apreciat si stilul regizoral al celui de-al 18-lea film al lui Robert Zemeckis, ador scenele in care se subliniaza un anumit ritm sonor si apoi se continua intr-o alta scena, dintr-o alta sursa. Apoi, e impresionanta scena de sex din mijlocul furtunii de nisip, desi pe mine ma inspaimanta. Ce-i drept, a fost o reactie intensa, asa ca misiune indeplinita.
Asa ca recomand cu caldura (chiar e un film care aduce a vara si e bine-venit, pe gerul asta) Allied, incepand cu 2 decembrie.

Related posts:

Comments

comments

Diana Duca

Leave a Reply