30 de promisiuni (ce cuvant greu, hai sa le spunem “idei”) pana la 30 de ani

Aseara, pe la ora 9, caram o punga de plastic de la Lidl, burdusita cu comorile saptamanii brandurilor, eram imbracata ca Lois Griffin din Family Guy si stratul de machiaj era inlocuit de o culoare rosiatica a fetei, cauzata de faptul ca imi dadusem sufletul la sala, cu putin inainte de momentul ala. Ce sa mai, eram piesa.

Buuun, ma urc eu in lift, spre casa, si cu mine se urca un pustiulica de vreo 10 ani, care nu ma saluta. N-aveam prea mult timp de reflectare, insa intre parter si etajul 2, m-a lovit o idee: daca nu m-a salutat pentru ca nu stie daca sa-mi spuna sar’na sau salut?! Si in timp ce liftul isi deschide usile, eu ma pregatesc sa cobor panicata, cu gandul „gata, a venit momentul, de acum copiii o sa-mi spuna „doamna” si o sa imi arunce formal un „saru’mana, de teama ca o sa vin vreodata la ei la usa sa reprosez parintilor ca au dat cu mingea in fereastra mea”. Dar, surprinzator, atunci cand eu ii spun „pa-pa”, baiatul imi intoarce si el tot un „pa-pa” ca de la prospatura la prospatura si seara se incheie fara accidente nucleare. Am scapat si de data asta.

Daca ar fi sa dau stratul de autoironie jos de pe acest articol, ar trebui sa recunosc ca schimbarea prefixului, care se intrevede in batatura, nu ma deprima atat de tare precum transformarea dragonului lui Daenarys de catre The Night King.  Cu atat mai putin cu cat amanarea momentului „saru’mana” nu depinde atat de varsta, cat de atitudine si ingrijire. Dar ma determina sa trag incet-incet o linie si sa schimb ritmul de blues intr-unul de brasoveanca, cand vine vorba de niste obiective si promisiuni asupra carora mi-am proiectat mantra mea ardeleneasca „nu-i graba, am eu timp”. Asa ca ma gandeam c-ar fi dragut ca pana sa mi se spuna „saru’mana”, sa mai bifez, pe ici pe colo, cate ceva. As cam vrea sa:

  1. Scriu cartea aia pe care ma visam scriind-o cand eram mica, chiar daca nu o voi face de pe terasa unei vile de la malul marii, in timp ce Banderas criogenat la 30 de ani imi aduce un cocktail si-mi spune „Para inspirarte, mi princesa”.
  2. Sa economisesc mai mult pentru a ajunge la o suma care sa-mi permita un startup roz si cute, dar pe care in schimb sa o investesc in micsorarea intervalului de 30 de ani al ratei casei, asa cum ar face orice roman cu frica de Dumnezeu, de stat si de banci.
  3. Sa invat sa gatesc ceva ce implica mai mult de 2 ingrediente si un cuptor electric, pentru a inlocui disclaimerul adresat musafirilor „Am comandat cutare, ca eu nu stiu sa gatesc” cu „Am facut niste sarmale atat de bune ca le-am terminat azi-de-dimineata, asa ca am comandat de la cutare”.
  4. Sa ajung in Cuba. Sau Brazilia. Sau Mexic.
  5. Si sa nu fiu rapita acolo.
  6. Sau macar sa merg intr-un loc nou, in fiecare an.
  7. Sa o vizitez mai des pe mama, chiar si atunci cand am serile si weekend-urile rezervate, chiar si atunci cand lucrez la un proiect important, dar mai ales, chiar si atunci cand mi-e lene.
  8. Sa descopar kryptonita celor mai meaningful conversatii. Cu el. Face parte dintr-un capitol separat de promisiuni legate de mine. Si de el.
  9. Sa invat sa merg pe bicicleta.
  10. Sau sa inot.
  11. Sau sa gasesc niste alternative grozave pentru a-mi ocupa timpul in timp ce toti din jurul meu fac asta.
  12. Cum ar fi sa joc sah.
  13. Cu prietenele pe care le-as vedea mai des decat la ziua lor de nastere.
  14. Sa am mai multa initiativa in interactiunea cu cei din jurul meu, chiar daca o voce imi canta in ureche „Si ce ai interesant de spus unui necunoscut? Nimic.”
  15. Sa fiu mai vocala cu cei ce ma intimideaza, daca tot vorbim de promisiuni, chiar daca i-am poreclit in mintea mea „Hitler”, „Mussolini”, „Castro” sau „Cruella deVille” iar eu si gargaunii mei am cazut de acord ca vom adopta o strategie militara defensiva.
  16. Sa adopt de la distanta un animalut. Pana cand prind curajul sa accept sa-mi vad canapeaua galbena ferfelita.
  17. Sa micsorez timpul sedintelor, al certurilor, al hiperanalizarii lucrurilor, al barfei, al emisiunilor cu Kim Kardashian si al mancatului de dulciuri si sa-l investesc in masaje, cultura generala, quality time alaturi de oamenii mei dragi (si pisica mea, acum remote, draga).
  18. Sa petrec mai mult timp alaturi de oameni noi, de la care simt ca as avea ce invata, sau de la care m-as alege cu un mindset tonic, o baza buna pentru proiectele si ideile care acum sunt prinse in pivnita subconstientului, pazite de gardianul neincrederii.
  19. Sa citesc (nu musai mai mult, ca 2 ore pe zi ar trebui sa fie suficient). Altceva decat beletristica. Chiar daca, oricat am incercat, Thinking fast and slow mi se pare oribila.
  20. Sa fiu mai permisiva cu mine insami, sa-mi permit sa gresesc mai des. Chiar daca sunt criticata pentru ele.
  21. Sa-mi vad nepotii mai des.
  22. Sa mai am 50 de kilograme inca o data, macar cateva zile. Inregistrate pe un cantar care merge corect. Fara sa renunt la ciocolata.
  23. Sa merg la un festival de muzica, unul care sa ma faca la fel de fericita cum m-ar fi facut un concert al lui Michael Jackson, ce facea pe vremuri parte din seria promisiuni personale.
  24. Sa imi invat seria si numarul de buletin, CNP-ul e deja un obiectiv prea mare.
  25. Sa primesc serenada unor mariachi mexicani, de ziua mea. Si sa cante „Si nos dejan”.
  26. Sa zbor cu un balon cu aer cald. Preferabil in Cappadocia.
  27. Sa merg la inca un eveniment TED.
  28. Sa ma dau cu crema de protectie solara mai des.
  29. Sa am grija de tenul meu, mai serios.
  30. Sa directionez schimbarile din viata mea spre fericire.

Pfoai, ai ajuns pana aici, iti place sa citesti promisiuni. Tocmai bine. Tu ce intentionezi sa faci pana la schimbarea prefixului?  

 

Related posts:

Comments

comments

Diana Duca

2 Comments

Leave a Reply