3 LUCRURI MUCEGĂITE DESPRE PARIS

Par(ad)is este locul unde toate planurile duc. Pentru că e marketat cu cap şi cu mustaţă, promovat a fi oraşul îndrăgostiţilor, oraşul luminilor, oraşul eleganţei… şi asociat cu orice alt substantiv comun drag fiinţelor bipede şi care merg cu faţa.
În călătoria mea mult aşteptată în Paris, mi-am confirmat că frumuseţea e în ochiul privitorului. Şi uneori, acesta are ochi de sticlă. Dar în ciuda introducerii şi a titlului, nu vreau să pângăresc frumuseţe de turn şi nici să aduc în deşert numele boemului cartier Montmartre. E doar un toast scriitoricesc dedicat extravagantelor supraestimate din Paris.
  1. Ceea ce mă frapează aici este modul lor de a trece prin lupa turistică toate atracţiile pe care le scot la înaintare. Cred că ei au inspirat bancul cum că femeile nu ştiu să parcheze pentru că bărbaţii le mint ce înseamnă 30 de cm. Probabil cea mai surprinzătoare minciunică e Mona Lisa, din aripa Denon a spectaculosului Louvre. Turistul român de acasă o visează în mărime naturală şi turistul japonez din primul rând de fotografi de la Louvre o prinde într-un cadru close-up de sus până jos. Chiar şi căluşeii de la caruselul de lângă Tour Eiffel sunt mici precum armăsarii suspendaţi de la un bâlci oarecare. Şi caracterul liliputan se păstrează şi în cazul doritei Moulin Rouge, ce reuşeşte să-şi păstreze tăria şi ţinută într-o sticluţă mică. Ori mă învăţasem eu cu micimea, ori Moulin Rouge mi s-a părut grozavă, indiferent de size S. Totuşi, să-i dăm Parisului ce-i al Parisului, clătitele vândute la tarabele stradale nu sunt nici mici, nici mari, sunt uriaşe!
  2.  Parizienii sunt fiinţe urâcioase, în majoritate, le vii de hac dacă le vorbeşti pe limba lor şi nu mă refer la mârâieli. Ci la franceza franceză. Dacă nu ştii să te rârâieşti corespunzător, adesea dau dovadă de un naţionalism exacerbat. Am avut câteva situaţii pe acolo, asupra căreia eram pregătită sufleteşte pentru că legendele curg. Dar trebuie să recunosc că nimic nu te poartă pe aripile visării mai mult decât o cântăreaţă de pe stradă, din cartierul Montmartre, preferatul meu, în jurul căreia s-au adunat curioşi, iar ea poartă aura artistică a lui Edith Piaf. Şi-atunci parcă toate schimonoselile arogante primite anterior se transformă în note muzicale prinse în acordeonul muzicii pariziene.
  3.  Clişeele pariziene îţi strecoară prejudecăţi care îţi pot afecta experienţa. Cum aşa? Păi oraşul ăsta e promovat, în primul rând, pe felie cu dragostea. Şi e atât de impregnată treaba încât am o prietenă care nu a dorit să vină pentru că îşi păstrează vacanţă pentru cuplu. Dar să vii în Paris cu capul în pământ pentru că stai în cameră nu cu un iubit, ci cu o prietenă la fel de entuziasmată ca tine de călătorie, e pur şi simplu greşit. În Paris, sunt o groază de activităţi de grup, începând de la marele Disneyland până la mai micul parc de distracţii de lângă Bastille, de la un spectacol de cabaret (care, să fim serioşi, e mult mai savurat bârfind decât acoperindu-i ochii iubitului) până la vizite prin muzee precum Pompidou, unde împărtăşiţi în primul rând regretul că aţi ratat expoziţia temporară a lui Roy Lichtenstein. Dar luaţi în serios atunci când cineva vă spune că n-ai văzut Parisul adevărat dacă n-ai trecut şi pe la turn, le magnifique Tour Eiffel. Vizitaţi-l ziua, la apus, noaptea când luminiţele pâlpâie ca nişte licurici, priviţi-l de la Trocadero, căutaţi-l din priviri atunci când sunteţi la înălţime, urcaţi-i cele 1400 de trepte, vizitaţi-l din nou cu liftul şi iubiţi-l. Pentru că e într-adevăr spectaculos.
Dar ce e cel mai frumos la Paris şi la brânză/lucrurile lui mucegăite este faptul că oricum l-ai lua, că pe un oraş sclifosit cu metrou murdar sau ca pe o capitală a luxului şi-a vieţii en rose, e clar: brânză mucegăită de aici nu are nimic de-a face cu burduful tău de acasă, aşa că descoperă-i fiecare colţişor, străbate-i străduţele întortocheate cu bistro-uri cochete, intră-n vorbă cu francezi în engleză doar ca să îi enervezi, pune-ţi o dorinţă dacă nu chiar o speraă la podurile cu lacăte, ciuguleşte un melc sau fă provizii de macarons. Tot ce pot să spun e că în ciuda mucegaiului, Paris are, cu siguranţă, un je ne sais quoi aparte.

Related posts:

Comments

comments

Diana Duca

Leave a Reply